Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni luni într-o şedinţă solemnă comună pentru comemorarea regelui Mihai, la care vor fi invitaţi preşedintele României, guvernul, custodele coroanei regale, membrii familiei regale, precum şi parlamentari şi miniştri din Republica Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Şedinţa va fi luni, începând de la ora 15:00. Am aprobat memorandumul referitor la această şedinţă şi lista celor care vor rosti alocuţiuni, în ordinea precăderii protocolului de stat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit memorandumului aprobat de conducerea celor două Camere, ”Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român, are menirea de a continua şi împlini dezideratele testamentului politic al Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, de a face din România ”o ţară statornică, prosperă şi admirată în lume”, o Românie suverană şi democratică”.

”În acest moment trist în care naţiunea română îşi conduce pe ultimul drum Suveranul, Parlamentul României va omagia personalitatea Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, în cadrul unei şedinţe solemne comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor în debutul ceremoniilor oficiale ale funeraliilor regale, respectiv în ziua de luni, 11 decembrie 2017, ora 15:00”, se mai arată în memorandumul aprobat miercuri.

La şedinţa solemnă comună vor participa, pe lângă membrii Parlamentului, preşedintele României, primul ministru, foştii preşedinţi ai României, custodele coroanei regale, membrii familiei regale, membrii Guvernului, patriarhul Daniel, reprezentanţi ai Academiei Române, parlamentari şi miniştri din Republica Moldova şi corpul diplomatic acreditat la Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.