Şeful PNL Iaşi, Marius Bodea, îi acuză pe social-democraţii ieşeni de "făţărnicie", întrebându-i dacă vor avea curajul să voteze împotriva bugetului pe anul viitor în cazul în care proiectele importante ale judeţului vor primi alocări simbolice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marius Bodea a spus, comentând cererea PSD Iaşi ca în bugetul pe anul viitor să fie prinse finanţări pentru proiectele mari ale judeţului, că social-democraţii ieşeni mimează că se bat pentru Iaşi, după ce timp de doi ani au stat lipiţi de Liviu Dragnea şi au sprijinit toate acţiunile “iresponsabile“ ale liderului lor.

"De doi ani, cei din PSD Iaşi tac, ca nu cumva să-şi deranjeze stăpânul. Au sprijinit tot ce le-a cerut Dragnea, iar acum îşi dau seama că vine anul electoral, iar toate proiectele mari ale Iaşiului bat pasul pe loc. S-au chinuit doi ani să găsească o locaţie pentru spitalul regional, iar pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş nu au făcut nici măcar studiul de fezabilitate. Este doar făţărnicie, sigur se va speria Dragnea de vitejii de la Iaşi", a afimat liderul filialei municipale a PNL Iaşi, Marius Bodea.

Liberalul ieşean consideră că va fi "interesant" de urmărit dacă, în bugetul pe anul 2019, proiectele importante ale judeţului vor primi alocări consistente.

"O singură întrebare am pentru cei opt parlamentari de Iaşi ai PSD: vor vota împotriva bugetului dacă alocările pentru Iaşi vor fi simbolice?“, a mai spus Bodea.

PSD Iaşi a solicitat, miercuri, ca în proiectul de buget pe anul viitor să figureze finanţări pentru patru proiecte importante, respectiv autostrada Iaşi-Târgu Mureş, şoseaua de centură, spitalul regional şi sala polivalentă, pe care social-democraţii le consideră “vitale“ pentru dezvoltarea judeţului.

Potrivit unui comunicat al PSD Iaşi, cei opt parlamentari social-democraţi ai judeţului şi şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, au avut discuţii în ultimele zile cu mai mulţi miniştri ai partidului pe acest subiect.

"Nu am lăsat garda jos şi sperăm să avem susţinerea necesară pentru aceste proiecte", a precizat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.