Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Antonio Tajani, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru al Afacerilor Externe şi Cooperării internaţionale al Italiei, în marja Congresului PPE de la Bucureşti. La discuţii, şeful statului a accentual consolidarea legăturii speciale bilaterale, prin rolul semnificativ al comunităţii române din Italia şi al comunităţii italiene din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În cadrul discuţiilor, Preşedintele României a evidenţiat impulsul dat excelentei relaţii bilaterale de Relansarea Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România şi Italia, precum şi rolul semnificativ al comunităţii române, respectiv italiene, în consolidarea legăturii speciale dintre cele două ţări”, arată postarea de joi, pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.