Deputatul Ion Marocico, care reprezintă minoritatea ucraineană, susţine, într-un comunicat de presă, că Departamentul pentru Relaţii Interetnice, aflat în subordinea Guvernului, a alocat din "neglijenţă" 6,3 milioane de lei pentru reprezentaţi nelegali ai Uniunii Ucrainienilor din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Fără o minimă verificare a temeiului legal al persoanelor care se erijează în actuala conducere a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Departamentul pentru Relaţii Interetnice a aprobat, în baza semnăturii aşa-zisului preşedinte al UUR, domnul Petreţchi Nicolae Miroslav, deschiderea bugetară pentru lunile noiembrie şi decembrie 2015, ceea ce a făcut ca domnia sa să administreze, deşi nu avea acest drept, sumele destinate întregii minorităţi ucrainene, după bunul plac", susţine deputatul, într-un comunicat de presă.

Marocico spune că Departamentul a virat aproape 2,3 milioane de lei în luna noiembrie şi 4 milioane de lei în luna decembrie Uniunii Ucrainenilor din România, "ignorând" faptul că alegerile organizate la al VII-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România din octombrie 2015 nu a fost validate de Comisia de validare a UUR, "care a constatat încălcarea flagrantă şi repetată a Statutului Uniunii".

"Prin neglijenţa Departamentului pentru Relaţii Interetnice care nu a verificat dacă noile organe de conducere ale Uniunii sunt validate de instanţa de judecată, domnul Petreţchi Nicolae Miroslav, împreună cu un grup restrâns de cetăţeni români de etnie ucraineană, a ajuns să utilizeze, fără niciun drept, fonduri de la bugetul de stat de peste 6.300.000 lei, sume destinate, de altfel, întregii comunităţi de ucraineni din România", scrie acesta.

Deputatul spune că a adus la cunoştinţa Departamentului aceste fapte, însă explicaţiile "au fost trecute cu vederea".

"Cum este posibil ca o instituţie aflată în subordinea primului-ministru să prefere să aibă ca parteneri de dialog, la nivelul Uniunii Ucrainenilor din România, persoane aflate în structuri de conducere fără nicio legitimitate şi, mai ales, cum e posibil ca secretarii de stat ce au coordonat şi coordonează activitatea Departamentului pentru Relaţii Interetnice, să nu ţină cont de sentinţa judecătorească care a dispus suspendarea dosarului de înscriere a noii conduceri şi să dispună acordarea de finanţare fără o analiză a legalităţii solicitărilor primite?", mai spune Marocico.

Deputatul cere public anchetarea acestui caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.