Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat marţi, într-o postare pe Facebook, profund întristat de vestea morţii regelui Mihai, spunând că testamentul politic al fostului monarh este limpede şi trebuie urmat de toţi, indiferent de convingerile politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt profund întristat de vestea morţii Regelui Mihai! Lunga sa suferinţă nu a putut atenua şocul acestei veşti. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenţei Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanţei sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă şi contribuţia Regelui în Cel De-al Doilea Război Mondial şi în salvgardarea destinului românesc. Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică şi europeană, care-şi respectă propria tradiţie şi propriile valori naţionale. Testamentul său politic este limpede şi nu avem decât să-l urmăm toţi, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.