Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, anunţă că a semnat împreună cu omologul francez o scrisoare de intenţie privind cooperarea celor două ministere în domeniul înzestrării Forţelor Navale Române cu echipamente navale de ultimă generaţie, necesare îndeplinirii misiunilor la Marea Neagră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"M-am bucurat să îl întâlnesc, marţi, în Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, pe noul ministru francez al forţelor armate, Sébastien Lecornu. Agenda discuţiilor a fost focusată pe: cooperarea bilaterală dintre ţările noastre, dar şi în cadrul NATO şi UE, noul Concept Strategic al NATO şi deciziile importante care urmează să fie luate în perioada următoare, în cadrul reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, respectiv Summit-ul NATO de la Madrid, situaţia de securitate regională în contextul războiului din Ucraina", a scris Dîncu, pe Facebook, miercuri seară.

El a adăugat că i-a mulţumit omologului său pentru eforturile Franţei, în calitate de naţiune cadru, pentru constituirea grupului multinaţional de luptă din România, afirmând că acesta este "un demers extrem de valoros pentru securitatea întregii Alianţe".

De asemenea, Dîncu a transmis aprecieri pentru rezultatele pozitive înregistrate de Franţa pe timpul Preşedinţiei Consiliului UE, care urmează să se încheie la finalul acestei luni, cu repere importante pentru consolidarea rolului Uniunii.

"În prezenţa prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă, am semnat împreună cu omologul francez o scrisoare de intenţie privind cooperarea celor două ministere ale apărării în domeniul înzestrării Forţelor Navale Române cu echipamente navale de ultimă generaţie, necesare îndeplinirii misiunilor la Marea Neagră", a mai arătat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.