Parchetul din Lucerna îl anchetează pe Granit Xhaka, căpitanul echipei naţionale a Elveţiei. Se pare că ancheta are la bază un certificat COVID-19 care ar fi fost falsificat.
Simon Kopp, purtătorul de cuvânt al Parchetului cantonal dîn Lucerna, a confirmat sâmbătă dimineaţă agenţiei de ştiri Keystone-SDA ceea ce ziarul *Blick* dezvăluise vineri.
"Scopul este de a stabili «dacă a existat o conduită care constituie o infracţiune penală în legătură cu posibila obţinere frauduloasă a unei certificări false şi/sau falsificarea de documente (certificate COVID-19)»", a declarat Kopp.
Persoana în cauză beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Cazul este în curs de instrucţie. Parchetul nu furnizează nicio informaţie cu privire la posibile date pentru audieri
Potrivit publicaţiei *Blick*, se pare că Xhaka ar fi primit o confirmare a vaccinării de la un medic din Lucerna, deşi, de fapt, nu fusese vaccinat. Jucătorul în vârstă de 33 de ani, originar din Basel, a fost testat pozitiv pentru coronavirus de mai multe ori în trecut şi, ca urmare, a ratat câteva meciuri.
Prin intermediul unui purtător de cuvânt, Xhaka a declarat pentru *Blick* că a primit confirmarea de la medicul său curant cu privire la cele două vaccinuri împotriva COVID-19. El a afirmat că este pe deplin la dispoziţia autorităţilor şi se angajează să asigure o transparenţă totală. Având în vedere procedurile aflate în curs, el îşi va limita, deocamdată, comentariile la parchet, în loc să facă declaraţii publice.
O doctoriţă in Lucerna este, de asemenea, implicată în anchetă, fiind suspectată că a eliberat certificate de vaccinare fără a fi administrat vreodată vaccinurile. Poliţia elveţiană a efectuat o descindere la clinica acesteia în 2023 şi a confiscat probe în cadrul anchetelor care vizează mai multe persoane despre care se presupune că ar fi obţinut certificate de vaccinare împotriva coronavirusului.




























