Siegfried Mureşan a declarat, după ce a fost întrebat dacă ar accepta să preia şefia PNL în cazul în care ajunge premier, că nu caută să se aşeze pe scaunele altora şi că, dacă din partid i s-ar propune să participe la o acţiune anti-Bolojan, ar refuza acest lucru.
Siegfried Mureşan, propunerea de premier făcută de preşedintele Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, la Digi 24 că nu vizează şefia PNL dacă ajunge premier şi că nici nu ar accepta să participe la un puci în partid împotriva actualului lider, Ilie Bolojan.
”Cunosc caracterul lui Ilie Bolojan, cred că şi dumnealui şi colegii din PNL cunosc caracterul meu. Dacă voi fi prim-ministru, voi concentra toată energia pentru a face bine la guvern şi voi lucra în parteneriat cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan, indiferent de poziţia pe care domnia sa o ocupă în statul român. (…) Întotdeauna îmi văd de treaba mea şi nu caut să mă aşez pe scaunele altora”, a declarat Siegfried Mureşan.
”Nu cred că îmi vor propune colegii acest lucru (şefia PNL – n.r.), fiindcă mă cunosc. Voi lucra în parteneriat cu Ilie Bolojan şi, dacă într-un scenariu ipotetic, cineva mi-ar spune «haideţi să facem ceva împotriva preşedintelui Ilie Bolojan» aş refuza categoric să fac acest lucru”, a adăugat Mureşan.
Întrebat dacă va face ca premier ceva diferit faţă de Ilie Bolojan, Siegfried Mureşan a precizat că sunt multe chestiuni care îi apropie, dar că sunt două persoane diferite.
”Bun, acum nu suntem identici. Cred că suntem, în ceea ce priveşte sistemul de valori, poate un pic şi cei şapte ani de acasă, cred că suntem asemănători, dar evident suntem două persoane diferite. Nu vă aşteptaţi să fac totul exact ca domnul Ilie Bolojan. Dumnealui bea cafea, eu nu beau cafea, deci există şi diferenţe între noi”, a precizat Siegfried Mureşan.




























