Simona Pârvu, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică a explicat pentru News.ro situaţia actuală dificilă în care este instituţia publică din cauza deficitului de personal de specialitate, zeci de salariaţi încetându-şi activitatea ca urmare a reducerii cheltuielilor de personal. Niciunul dintre posturile rămase vacante nu a putut fi ocupat deşi există legislaţie care permite angajarea de personal. Şi asta pentru că, spune directorul INSP, “Ministerul Sănătăţii a decis discreţionar tăierea anvelopei de personal în instituţiile din subordine”, Institutul Naţional de Sănătate Publică fiind cel mai afectat, printr-o tăiere de 21% din cheltuieli pe tot anul 2026. Aşadar, spune Simona Pârvu, INSP poate angaja oameni însă nu are cu ce să-i plătească. În consecinţă, volumul mare de muncă a fost distribuit personalului rămas. Într-o urgenţă de sănătate publică, aşa cum sunt pandemiile, sau alertele de siguranţă alimentară de exemplu, Institutul nu are resursele necesare pentru a acţiona la capacitate optimă, dar nici în munca specifică din domeniu, de zi cu zi, mai puţin ştiută de publicul larg.
"Trebuie să facem distincţie între două presiuni, care se suprapun şi se amplifică reciproc. Prima presiune este cea structurală şi preexistentă. Institutul funcţionează cu 52 de posturi vacante, dintr-un total de 530 de posturi aprobate, ceea ce înseamnă 10% din capacitatea instituţională neocupată.
În cursul anului 2026, 33 de salariaţi şi-au încetat activitatea, ca urmare a măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal, 26 din aceştia fiind prin pensionare, unul prin transfer şi 6 prin acord sau demisie. Desigur, cei care au plecat au plecat în unităţile sanitare unde nu au avut loc aceste tăieri de cheltuieli salariale şi unde salariile au rămas întregi, cum s-ar spune.
Niciunul dintre aceste posturi nu a putut fi ocupat. În legea 141 din 2025 a fost suspendată ocuparea prin concurs a posturilor vacante din toate instituţiile publice, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2026. Este foarte adevărat că, ulterior, Legea 166 din 2026 a ridicat acest blocaj, specific pentru instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii. Aşadar, din punct de vedere juridic, putem angaja. Problema rămâne totuşi în continuare, pentru că prin aplicarea şi în baza Ordonanţei 7/2026, Ministerul Sănătăţii a decis discreţionar tăierea anvelopei de personal în instituţiile din subordine, iar Institutul Naţional de Sănătate Publică este cel mai afectat, printr-o tăiere de 21% din cheltuieli pe tot anul 2026.
Rezultatul concret: avem dreptul să angajăm, dar nu avem bani să plătim. Nu avem un blocaj juridic, dar avem un blocaj bugetar, produs de aceeaşi autoritate care, la 5 luni distanţă, ne-a tăiat bugetul mai întâi cu 15% şi după aceea cu 21%, cum spuneam, pe întregul an 2026. Consecinţa directă este şi cea a plecării personalului. Şi, practic, activitatea a trebuit să fie redistribuită către un personal mai puţin, personalul rămas, care lucrează în consecinţă mai mult, în condiţiile în care veniturile lor au scăzut concomitent", a declarat directorul INSP.
8 măsuri de austeritate au fost aplicate la nivelul Institutului de Sănătate Publică după reducerea bugetului instituţiei. Oamenii lucrează mai mult şi câştigă mai puţin în urma măsurilor aplicate, spune Simona Pârvu, directorul INSP.
"Au fost 8 măsuri pe care a trebuit să le luăm simultan. Desigur, cele impuse conform legii de plafonare a sporurilor la personalul TESA, limitarea indemnizaţiei de hrană pentru salariaţii cu salariul net de sub 6.000 de lei, a trebuit să diminuăm sporurile. Dar aici nu a fost o diminuare foarte mare, pentru că noi nu am avut sporuri la maxim, sporurile noastre au fost acordate la nivelul minim. Am sistat plata indemnizaţiei de integrare clinică, începând cu luna aprilie. Au încetat contractele individuale de muncă ale salariaţilor care îndeplineau condiţiile de pensionare şi solicitaseră menţinerea în activitate şi i-am menţinut în activitate, desigur, pentru că, aşa cum spuneam, nu aveam posibilitatea să angajăm personal prin blocarea posturilor, şi am redus programul de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână, câte două săptămâni pe lună, în perioada iulie - noiembrie 2026.
Aşadar, cele 8 măsuri de austeritate aplicate simultan doar pentru a acoperi reducerea obligatorie de procente a cheltuielilor de personal au dus la situaţia în care oamenii lucrează mai mult, câştigă mai puţin, două săptămâni pe lună lucrează efectiv cu o zi mai puţin, cu un salariu redus proporţional".
În situaţii de urgenţă sanitară, şi nu numai, Institutul funcţionează cu un număr mai mic de specialişti şi cu un program redus. "Dacă în această perioadă apare un eveniment care necesită o mobilizare imediată şi susţinută, sistemul va răspunde cu resurse deja comprimate", spune Simona Pârvu, amintind de perioada pandemiei când personalul, şi atunci redus numeric a făcut faţă cu greu activităţilor legate de măsurile care trebuiau aplicate. Munca în acest domeniu al sănătăţii publice nu trebuie redusă doar la urgenţele care pot apărea, spune Simona Pârvu. Există un volum foarte mare de muncă, foarte importantă, dar care nu se vede. Supravegherea epidemiologică, astfel încât să se poată şti în timp real ce boli circulă în populaţie, monitorizarea calităţii apei, a aerului, a solului, coordonarea laboratoarelor de sănătate publică şi a registrelor naţionale de boli sunt numai o parte a acestor activităţi specifice domeniului.
"Efectele într-o situaţie de urgenţă, desigur, ne gândim întotdeauna la apariţia unor focare de boală, focarele epidemice, alertele de siguranţă alimentară sau evenimentele de mediu cu un impact sanitar important. Ele nu trebuie minimizate. Desigur, ştim din anul 2020 ce a însemnat atunci când a început pandemia, să putem gestiona o asemenea situaţie cu personal care şi atunci era redus şi a fost, practic, covârşit de măsurile care trebuiau aplicate în pandemie.
Noi funcţionăm, aşa cum am spus, cu program redus la 4 zile pe săptămână, câte două săptămâni, cu 50 de salariaţi mai puţin. Dacă în această perioadă apare un eveniment care necesită o mobilizare imediată şi susţinută, sistemul va răspunde cu resurse deja comprimate. A reduce capacitatea de sănătate publică doar la această funcţie de urgenţă înseamnă totuşi să ignorăm cea mai mare parte a suferinţei umane prevenibile şi care este importantă, dar nu este văzută.
Vorbim în primul rând de monitorizarea riscurilor de mediu, de exemplu: calitatea aerului, a apei potabile, a solului, expunerea la substanţe chimice, zgomot, condiţii de muncă, toate aceste funcţii le exercită Institutul şi Direcţiile de Sănătate Publică, care toate sunt subfinanţate şi subdimensionate şi nu mai pot asigura o supraveghere continuă, sistematică şi acoperitoare pe tot teritoriul", a explicat aceasta.
În condiţii de subfinanţare şi subdimensionare a institutului şi Direcţiilor de Sănătate Publică, nu mai poate fi asigurată supravegherea riscurilor de mediu pe tot teritoriul ţării iar asta înseamnă, pe termen lung, consecinţe în starea de sănătate a populaţiei.
"Efectele expunerii, desigur, se acumulează în ani şi se traduc după aceea în incidenţă crescută a bolilor cronice şi sunt imposibil de atribuit cauzal după ce se produc. Tocmai de aceea, monitorizarea aceasta preventivă este esenţială şi tocmai de aceea reducerea ei este cel mai puţin vizibilă pe termen scurt, dar este foarte dăunătoare pe termen lung.
De asemenea, dacă ne gândim la promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate, componentă care funcţionează mai degrabă punctual sau proiectual, decât în cadrul unor programe naţionale structurate, finanţate şi evaluate conform, fără o comunicare consecventă despre toţi aceşti factori de risc, fără programe de educaţie în şcoli şi în comunităţi, fără intervenţii la nivelul comportamentelor (alimentaţie, sedentarism, fumat, consum de alcool), investiţia în tratamentul curativ nu va scădea niciodată. Din contră, el va creşte şi asta se observă deja prin banii pe care îi alocăm pentru cele două sisteme medicale. Pentru îngrijirile spitaliceşti am ajuns să cheltuim 41% din cheltuielile de sănătate, al doilea cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, în timp ce pentru prevenţie alocăm 1,4%. Asta înseamnă 8 euro pe locuitor, în timp ce media europeană alocă 82 de euro pe locuitor. Şi de aici şi diferenţa între calitatea vieţii, procentele mari de îmbolnăviri a bolilor cronice, cardiovasculare, diabet, procente foarte mari, comparativ cu celelalte state", a explicat Simona Pârvu.
Tăierile lovesc un domeniu strategic din sănătate. INSP nu este o instituţie birocratică de avizare, spune directorul instituţiei. Sistemul trebuie să asigure răspunsul la problemele de sănătate publică înainte ca acestea să devină crize, a precizat Simona Pârvu.
"Institutul Naţional de Sănătate Publică nu este o instituţie birocratică de avizare. Noi reprezentăm o infrastructură de inteligenţă a sistemului de sănătate, dacă pot să spun aşa, sistemul care trebuie să detecteze, să analizeze şi să fundamenteze răspunsul la ameninţările de sănătate publică înainte ca acestea să devină crize.
Institutul asigură supravegherea epidemiologică naţională, ceea ce înseamnă că ştim în timp real ce boli circulă, unde şi cu ce intensitate şi cu ce tendinţă. Gestionăm Sistemul Naţional de Monitorizare a Stării de Sănătate a Populaţiei, datele pe baza cărora trebuie să fundamentăm orice politică de sănătate serioasă. De asemenea, coordonăm naţional laboratoarele de sănătate publică, administrăm registre naţionale de boli, evaluăm riscuri de mediu. Dacă toate aceste funcţii nu funcţionează la capacitate, statul nu ştie ce se întâmplă în populaţia pe care trebuie să o protejeze.
Iar pandemia din 2020-2021 a demonstrat cel mai bine acest lucru, când România a înregistrat cele mai ridicate rate de mortalitate, parţial pentru că sistemul de supraveghere şi de răspuns în sănătate era subdimensionat, după ani de dezinvestiţie. Lecţia era neambiguă, dar faptul că în 2026 reducem selectiv tocmai personalul acestor instituţii arată că lecţia nu a fost înţeleasă", a declarat pentru News.ro Simona Pârvu, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Medikatv.ro
