Superliga: Farul Constanţa l-a transferat pe atacantul Yann Trecy Kitala

Superliga: Farul Constanţa l-a transferat pe atacantul Yann Trecy Kitala

Atacantul central francez cu origini congoleze, Yann Trecy Kitala, este noul jucător al Farului. Acesta a efectuat vizita medicală şi a semnat un contract pe un sezon cu drept de prelungire.

În vârstă de 28 de ani (09.04.1998), Kitala are 1,86m, este născut în Franţa, la Paris, iar junioratul l-a făcut la Paris FC şi apoi la celebrul centru de copii şi juniori Clairefontaine, unde a fost coleg cu starul naţionalei Franţei şi al celor de la Real Madrid, Kylian Mbappé.

Yann Kitala a evoluat apoi la Olympique Lyon U17, U19 şi ulterior la echipa secundă a multiplei campioane a Franţei. În Franţa a mai jucat pentru FC Lorient, FC Sochaux şi Le Havre.

A mai evoluat în prima ligă din Olanda, pentru Almere City, iar în ultimul sezon a fost legitimat la Vizela, formaţie care activează în liga secundă din Portugalia.

Cele mai multe reuşite le-a avut în tricoul celor de la Olympique Lyon B, 19 goluri în 63 de partide.

În Liga 2 din Franţa a reuşit 9 goluri în cele 70 de meciuri disputate, iar în prima ligă olandeză a marcat de 2 ori în 15 meciuri.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră