Lunile noiembrie şi decembrie au marcat o perioadă dedicată voluntariatului în programul Cutia Bebeluşului, derulat de Asociaţia SAMAS, cu sprijinul Fundaţiei OMV Petrom.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

138 de voluntari au realizat 500 de cutii în care se găsesc produsele necesare mamelor şi bebeluşilor lor, care trăiesc în comunităţi dezavantajate din cele patru judeţe în care Asociaţia SAMAS derulează programul Cutia Bebeluşului: Bacău, Botoşani, Neamţ şi Suceava. Efortul voluntarilor a însumat aproape 400 de ore de implicare, în cadrul unui maraton care s-a derulat în trei zile diferite în Bacău, Botoşani şi Bucureşti.

Prima zi a maratonului Cutia Bebeluşului a fost organizată chiar de Ziua Mondială a Bunătăţii, 13 noiembrie, şi a deschis seria celor trei evenimente create de Asociaţia SAMAS pentru a transmite mesajul de generozitate şi voluntariat, de implicare în comunitate. Timp de două ore, 58 de voluntari implicaţi în comunitatea din Bacău au realizat 107 Cutii ale Bebeluşului care au pornit imediat spre părinţii şi copiii lor care au nevoie de sprijin. Majoritatea voluntarilor sunt asistenţi medicali comunitari, marcând astfel parteneriatul strategic al Asociaţiei SAMAS cu Direcţia de Sănătate Publică judeţeană. Odată cu aceste cutii, care devin pătuţuri sigure pentru bebeluşi până la 3 luni, şi cu produsele de îmbrăcăminte şi igienă necesare în primele luni de viaţă, la părinţi ajung şi o serie de informaţii importante, medicale şi de îngrijire prin vocea asistenţilor medicali comunitari.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În inima Botoşaniului, în ziua de 27 noiembrie, timp de 3 ore, alţi 40 de voluntari dedicaţi au echipat 109 Cutii ale Bebeluşului, care au fost apoi distribuite către părinţi şi bebeluşi. Şi aici, asistenţii medicali comunitari au dat tonul implicării.

Asistenţii medicali comunitari care ne sunt parteneri în cadrul programului reprezintă interfaţa cu beneficiarii Cutiei Bebeluşului. Fără ei nu am reuşi să ajungem la proaspeţii părinţi cu informaţiile cele mai importante despre creşterea sănătoasă şi în siguranţă a bebeluşilor, despre alăptare ca cea mai importantă sursă de hrană, viaţă şi iubire pentru fiecare copil. Implicarea lor ca voluntari arată ataşamentul lor pentru cauză, un angajament pe termen lung”, a declarat Sînziana Ioniţă-Ciurez, director executiv al Asociaţiei SAMAS.

Ultima etapă a maratonului a avut loc la Bucureşti, pe 7 decembrie, unde 40 de voluntari, angajaţi ai companiei OMV Petrom, au echipat în numai patru ore 275 de cutii ale bebeluşului, cu tot ceea ce au nevoie mamele şi micuţii beneficiari ai programului.

Cutia Bebeluşului conţine 55 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viaţă: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuţilor, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă pentru bebeluş în primele 3 luni de viaţă când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat.

Programul Cutia Bebeluşului, implementat de Asociaţia SAMAS şi finanţat de Fundaţia OMV Petrom, a fost lansat în luna septembrie a acestui an. Dedicat mamelor şi bebeluşilor, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere, programul sprijină 1.300 de familii în perioada 2023-2024. Până acum, 879 de Cutii ale Bebeluşului au ajuns deja la destinaţie în cadrul programului derulat de SAMAS.

Despre Asociaţia SAMAS:

Asociaţia SAMAS este o organizaţie nonguvernamentală care activează în domeniul educaţiei pentru sănătate şi prevenţiei şi care dezvoltă programe de formare pentru profesionişti din domeniul sănătăţii şi cel educaţional, pentru ca aceştia să poată ajuta, la rândul lor, părinţii să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor. Pe lângă proiectul Cutia Bebeluşului, Asociaţia SAMAS a mai creat 2 programe cu impact naţional: Educaţie Perinatală pentru părinţi în primele 1,000 de zile ale copiilor şi Sănătos de mic. Programul de Educaţie Perinatală a dezvoltat o comunitate de 1.400 de specialişti (moaşe, medici, asistenţi medicali şi comunitari), care oferă informaţii despre nutriţia şi îngrijirea corectă a bebeluşilor viitorilor părinţi şi părinţilor începători din întreaga ţară, în comunităţi, maternităţi, online sau la centrele SAMAS. 31.284 de mame (o treime dintre acestea aflate în situaţii dificile de viaţă) au beneficiat de cursurile şi informaţiile furnizate de SAMAS din 2013 până în prezent. Sănătos de mic, iniţiat în 2017, este un program de educaţie nutriţională în grădiniţe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă şi să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viaţă. Programul a fost deja implementat în 296 de grădiniţe din ţară, iar 623 cadre didactice şi medicale din grădiniţe au urmat cursuri de formare, iar părinţii au participat la 153 de ateliere de gătit sănătos şi la 13 conferinţe pe teme de nutriţie şi stil sănătos de viaţă. În total 44.400 de preşcolari şi 66.600 de părinţi au beneficiat de activităţile proiectului.

Despre Fundaţia OMV Petrom:

Lansată în anul 2022, Fundaţia OMV Petrom construieşte programe şi susţine investiţii pe termen lung în România pentru comunităţi dezavantajate, în trei domenii cheie: educaţie timpurie, sănătate timpurie şi biodiversitate. 

(Articol susţinut de Asociaţia SAMAS)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.