Termenele de finalizare a spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, prelungite până în 2029 / HG pregătită pentru a asigura continuarea finanţărilor BEI de 923 milioane de euro

Termenele de finalizare a spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, prelungite până în 2029 / HG pregătită pentru a asigura continuarea finanţărilor BEI de 923 milioane de euro

Ministerul Finanţelor (MF) propune un proiect de Hotărâre de Guvern prin care asigură continuarea finanţărilor BEI de 923 milioane de euro pentru spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Potrivit proiectului, termenele de finalizare prevăzute în contractele de finanţare sunt actualizate, fiind amânate pentru 2029.

”Ministerul Finanţelor, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a iniţiat proiectul de Hotărâre de Guvern prin care sunt actualizate contractele de finanţare încheiate de România cu Banca Europeană de Investiţii pentru Spitalele Regionale de Urgenţă Iaşi, Cluj şi Craiova. Cele trei proiecte beneficiază de împrumuturi BEI în valoare totală de 923 milioane de euro”, anunţă, miercuri, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, principala modificare urmărită de Ministerul Finanţelor este actualizarea termenelor de finalizare aferente investiţiilor prevăzute în contractele de finanţare, concomitent cu flexibilizarea accesului la finanţare, prin eliminarea unor condiţii asociate tragerilor din împrumuturi.

”Astfel, Ministerul Finanţelor creează condiţiile pentru menţinerea disponibilităţii finanţărilor contractate pe toată durata de implementare şi pentru ca fondurile disponibile să poată fi utilizate mai rapid. Amendamentele convenite cu BEI nu majorează valoarea împrumuturilor, nu creează obligaţii bugetare suplimentare şi nu modifică serviciul datoriei publice”, se mai arată în comunicat.

Instituţia citată precizează că, în urma modificărilor convenite cu BEI, termenele de finalizare prevăzute în contractele de finanţare sunt actualizate conform condiţiilor concrete de realizare a acestor investiţiilor, astfel:

  • Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi – până în decembrie 2029, faţă de termenul iniţial de decembrie 2027;
  • Spitalul Regional de Urgenţă Cluj – până în decembrie 2029, faţă de termenul iniţial de decembrie 2026;
  • Spitalul Regional de Urgenţă Craiova – până în mai 2029, faţă de termenul iniţial de decembrie 2026.

”Cele trei proiecte beneficiază de finanţare din partea Băncii Europene de Investiţii prin împrumuturi în valoare totală de 923 de milioane de euro. Pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, România a contractat în anul 2021 un împrumut în valoare de 250 de milioane de euro. În acelaşi an a fost contractat împrumutul de 305 milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, iar în anul 2022, împrumutul de 368 milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova”, transmit oficialii Ministerului Finanţelor.

Proiectele sunt implementate de Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Cele trei investiţii au beneficiat, de asemenea, de finanţare din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare totală de 107,33 milioane lei, şi beneficiază în continuare de finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, în valoare totală de 1.397,5 milioane lei.

Potrivit MF, cele trei spitale regionale reprezintă unele dintre cele mai importante investiţii publice în infrastructura sanitară, iar adaptarea mecanismelor de finanţare la ritmul real al proiectelor este necesară pentru ca aceste investiţii să poată fi duse la capăt.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră