Despăgubirile RCA pentru vătămări corporale: de la reparaţia integrală la «algoritmul» asigurătorilor

Concurenţă, supraveghere, protecţia consumatorului şi control parlamentar în materia vătămărilor corporale

Av. Cătălin Ionuţ CRĂCIUNESCU

Rezumat

În practica recentă a despăgubirilor RCA pentru vătămări corporale se conturează o mutaţie structurală: obligaţia legală de reparare integrală este împinsă în plan secund de un model administrativ de ofertare opacă şi standardizată, justificat prin „politici interne”, invocarea stereotipă a „practicii judiciare” în faza administrativă şi mecanisme procedurale care funcţionează, uneori, ca filtre de presiune asupra persoanei prejudiciate. Prezentul articol propune o lectură doctrinar‑practică a fenomenului dincolo de litigiile individuale: identifică palierele de control care pot reechilibra raportul de forţe (Consiliul Concurenţei, A.S.F., Ministerul Sănătăţii/structurile medico‑legale, A.N.P.C. şi Comisia parlamentară pentru cercetarea abuzurilor) şi formulează concluzii operative. Analiza este susţinută de date oficiale privind dimensiunea pieţei RCA, gradul de concentrare şi structura plăţilor pe componenta „umană”.

Cuvinte-cheie: verificarea pieţei RCA: Consiliul Concurenţei; A.S.F.; A.N.P.C.; Comisia parlamentară pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii; control tematic; gestionarea dosarelor de daună; drepturile petenţilor/persoanelor prejudiciate; vătămări corporale; ofertă nemotivată; transparenţă; conduită de piaţă.

1. Teză de principiu: „algoritmul” nu este lege şi nu poate substitui reparaţia integrală

Despăgubirea pentru vătămări corporale în RCA nu este un „beneficiu” negociabil şi nici un produs financiar supus discountului. Ea este expresia juridică a reparaţiei integrale a prejudiciului, consacrată în dreptul comun şi consolidată, în materia RCA, prin Legea nr. 132/2017. În practică, însă, se observă o inversare a ordinii fireşti: oferta nu mai rezultă din probă, ci proba este împinsă să se conformeze ofertei.

Teză de principiu: procedura administrativă RCA nu poate fi transformată într-un mecanism de „normalizare” a suferinţei prin sume globale, lipsite de traseu justificativ (punctaj traumatic, defalcare, algoritm de calcul, criterii de individualizare). Ceea ce nu este explicat nu poate fi combătut; iar ceea ce nu poate fi combătut devine, în fapt, impus.

 Mecanismul de presiune procedurală (schemă logică a uzurii)

1. Notificare daună (obligaţie legală)
2. Ofertă globală/nemotivată
3. Refuz şi solicitare de justificare

4) Răspuns stereotip („politica noastră”, „practica instanţelor”, „mergeţi la SAL‑FIN/instanţă”)

5) Filtru de timp şi incertitudine →

6) Rezultat: acceptarea forţată a sumei minime (epuizare, constrângere economică şi emoţională).

2. Argument statistic: radiografia RCA în 2024 şi poziţia „variabilei umane” în sistem

Orice discuţie serioasă despre conduita de piaţă trebuie ancorată în date. Raportările oficiale A.S.F. pentru anul 2024 oferă trei repere relevante: (i) dimensiunea segmentului RCA, (ii) gradul de concentrare, (iii) structura plăţilor – în special, masa financiară alocată vătămărilor corporale.

În 2024, primele brute subscrise RCA (societăţi autorizate, sucursale şi FoS) s-au situat la aproximativ 9,94 miliarde lei (+7% faţă de 2023), iar prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.271 lei (+10% faţă de 2023). Totodată, gradul de concentrare rămâne ridicat: primele 3 societăţi cumulau aproximativ 56% din portofoliul RCA.

Din perspectiva despăgubirilor, în 2024 s-au plătit despăgubiri brute de 3.992 milioane lei pentru daune materiale (auto), respectiv 771 milioane lei pentru vătămări corporale, acestea din urmă fiind asociate unui număr de 11.229 dosare plătite. În termeni de masă monetară, componenta „umană” reprezintă aproximativ 16% din totalul plăţilor RCA (materiale + vătămări), diferenţa fiind absorbită de reparaţiile auto.

Notă critică: această disproporţie explică, fără retorică, de ce vătămarea corporală tinde să devină „variabila de ajustare” a profitabilităţii. Facturile de service au contrapărţi contractuale şi mecanisme de verificare; suferinţa victimei – nu. Într-o piaţă obligatorie, opacitatea şi uniformizarea nu sunt „simple imperfecţiuni”, ci simptome de sistem.

FIGURA 2 – Structura despăgubirilor RCA (2024, reprezentare grafică sugerată)

Daune materiale: 3.992 mil. lei | Vătămări corporale: 771 mil. lei (≈ 16% din total plăţi)

3. Consiliul Concurenţei: de la dosarul individual la ipoteza de practici concertate

Într-o piaţă concentrată, convergenţa repetitivă a comportamentelor (oferte similare, metodologii similare, justificări similare) poate funcţiona ca indicator de „aliniere funcţională”. Într-o asigurare obligatorie, unde consumatorul este captiv, riscul practic nu este doar economic, ci şi social: plafonarea implicită a reparaţiei pentru vătămări corporale.

Premisă: dacă, în urma unui control tematic, se constată practici de tip cartel (art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996) sau abuz de poziţie dominantă (art. 6), efectul nu este un simplu incident administrativ, ci o distorsionare a pieţei prin transformarea despăgubirii într-un „preţ” fixat implicit.

Aici, analiza trebuie să meargă dincolo de tarifele RCA şi să urmărească mecanismele de plafonare a costului de daună pe componenta umană:

1. utilizarea convergentă a unor resurse de evaluare/reevaluare (inclusiv experţi colaboratori),
2. existenţa unor algoritmi sau softuri de lichidare care produc rezultate similare,
3. stimulente economice (bonusuri, onorarii variabile) legate de „economia la dosar”.

Notă practică: antecedentul este relevant. În 2018, Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă asigurători RCA şi o asociaţie profesională pentru coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor RCA (Decizia nr. 63/20.11.2018). Chiar dacă evoluţiile ulterioare în instanţă au nuanţat componenta asociativă, mesajul de fond rămâne: autoritatea de concurenţă a calificat piaţa RCA ca vulnerabilă la coordonare.

Concluzie preliminară (operativă): într-o piaţă în care primii 3 asigurători concentrează aproximativ 56% din portofoliu, un control tematic focalizat pe acest nucleu este nu doar eficient, ci şi logic. Dacă practicile se confirmă la nivelul nucleului, efectul este sistemic; dacă nu se confirmă, ipoteza poate fi infirmată rapid, cu beneficii de clarificare pentru piaţă.

4. A.S.F.: supravegherea de conduită, audit şi igiena integrităţii

În mod tradiţional, supravegherea A.S.F. este percepută preponderent ca supraveghere prudenţială. În materia vătămărilor corporale, însă, miza este supravegherea de conduită (market conduct): calitatea motivării ofertelor, transparenţa evaluării, corectitudinea circuitelor interne şi absenţa conflictelor de interese.

4.1. Control de fond şi audit. Un control eficient nu se limitează la „există/nu există ofertă”, ci verifică (i) dacă oferta este motivată (în sensul art. 21 din Legea nr. 132/2017), (ii) dacă există o defalcare verificabilă (punctaj pe leziune, criterii de individualizare, valoarea punctului, formula), (iii) cine o emite efectiv şi cu ce competenţă profesională, (iv) ce sisteme informatice/şabloane generează răspunsurile şi dacă acestea produc, structural, opacitate.

4.2. Integritate şi incompatibilităţi. În măsura în care există suspiciuni rezonabile privind relaţii personale/profesionale între persoane cu funcţii de decizie sau control şi industria supravegheată, instrumentul adecvat nu este retorica, ci igiena instituţională: actualizarea anuală, verificabilă, a declaraţiilor de interese şi instituirea unor mecanisme de recuzare/izolare funcţională în dosarele/controalele care privesc entităţi cu care există legături (rude, colaborări, interese).

4.3. SAL‑FIN: anonimizare şi alocare automată. Pentru a elimina suspiciunile de favoritism în soluţionarea alternativă, este necesar un sistem informatic care să genereze, la înregistrarea cererii, o alocare automată, randomizată şi anonimizată a dosarului către conciliatori/structuri, astfel încât nicio intervenţie umană să nu poată „selecta” traseul unei cereri. Egalitatea de tratament nu este un deziderat abstract; este o arhitectură de sistem.

5. Capturarea traumatologiei şi dubla calitate: control metodologic şi responsabilitate profesională

Un capitol distinct îl reprezintă „capturarea” evaluării traumatologice prin dubla calitate a unor colaboratori: medici care activează în sistemul public (INML/SML) şi, concomitent, în calitate de consultanţi ai asigurătorilor, în proceduri de reevaluare/validare a documentelor medicale.

Teza de principiu: standardul traumatologic nu poate fi dublu. Nu este acceptabil ca aceeaşi realitate clinică să fie evaluată după standardul legal în instituţia publică, dar „relaxată” în etapa privată, prin tehnici de diminuare a punctajelor, a zilelor de îngrijiri medicale sau a relevanţei sechelelor post‑traumatice. Într-o asemenea ipoteză, problema nu mai este doar una de piaţă, ci una de integritate profesională şi de uniformitate a actului medical.

De aceea, Ministerul Sănătăţii (prin structurile sale de control şi prin coordonarea metodologică a medicinei legale) are un rol legitim să verifice dacă există un „dublu standard” în aplicarea protocoalelor/standardelor traumatologice atunci când aceiaşi medici – sau reţele profesionale din acelaşi corp – emit opinii în favoarea unor reevaluări care reduc standardul.

În termeni simpli: medicii nu se pot „autoevalua” pe ei înşişi şi pe colegii lor într-un circuit închis, fără trasabilitate şi fără garanţii de imparţialitate.

6. A.N.P.C.: oferta nemotivată ca practică comercială incorectă

În pofida reflexului instituţional de a considera dosarul RCA exclusiv „tehnic”, dimensiunea de protecţie a consumatorului este reală: persoana prejudiciată este beneficiarul unui serviciu de asigurare obligatorie, iar dreptul la informare şi transparenţă nu dispare în faţa unor formule standardizate.

În acest cadru, omisiunea informaţiilor esenţiale (punctaj traumatic defalcat, valoarea punctului, formula de calcul, criterii de individualizare) poate fi calificată drept practică înşelătoare prin omisiune (Legea nr. 363/2007), iar comunicarea sistematică de răspunsuri nemotivate poate fi privită ca prestare neconformă a serviciului (O.G. nr. 21/1992).

Chiar dacă A.N.P.C. nu supraveghează prudenţial piaţa asigurărilor, are competenţe în materia informării corecte a consumatorului şi a practicilor comerciale incorecte, inclusiv în zona modului de comunicare şi a transparenţei faţă de petenţi.

7. Control parlamentar: Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

Când fenomenul devine repetitiv într-o asigurare obligatorie, el depăşeşte dosarul individual şi capătă dimensiune de interes public. Controlul parlamentar nu este „ornament”, ci instrument de clarificare instituţională: audierea conducerii A.S.F. privind eficienţa supravegherii de conduită, solicitarea de date agregate privind oferta motivată/nemotivată, şi identificarea eventualelor lacune de reglementare (inclusiv în zona conflictelor de interese şi a trasabilităţii evaluărilor medicale).

8. Concluzii operative

8.1. Concluzie preliminară: într-o piaţă de tip oligopol, verificarea tematică a primilor trei asigurători – care concentrează circa 56% din portofoliu – este un prim pas logic pentru a stabili dacă practicile descrise sunt izolate sau sistemice. Dacă se confirmă, efectul este de piaţă; dacă nu se confirmă, piaţa câştigă o clarificare rapidă.

8.2. Pârghii de control şi sancţiuni (în funcţie de competenţă):

(i) Consiliul Concurenţei – investigaţie pentru practici concertate/abuz (cu sancţiuni ce pot ajunge, în dreptul concurenţei, până la 10% din cifra de afaceri),

(ii) A.S.F. – control de fond, audit IT, sancţionarea ofertelor nemotivate şi a conduitelor de piaţă, (iii) Ministerul Sănătăţii/structurile medico‑legale – control metodologic privind dubla calitate şi aplicarea unitară a standardului traumatologic,

(iv) A.N.P.C. – sancţionarea practicilor comerciale incorecte prin omisiune şi a lipsei de transparenţă în comunicare,

(v) Parlament – control asupra supravegherii efective şi iniţiative de corecţie legislativă.

8.3. Teza finală: într-o piaţă obligatorie, concentrarea, opacitatea şi uniformizarea metodelor nu pot fi tratate ca „accidente administrative”. Ele descriu un model. Corecţia acestui model presupune trecerea de la supravegherea banilor asigurătorului la supravegherea drepturilor petentului: motivare, trasabilitate, integritate şi sancţiune efectivă.

Referinţe selective

1. Autoritatea de Supraveghere Financiară, „Evoluţia pieţei asigurărilor în anul 2024” (raport public).

2. Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

3. Ordinul comun MS/ASF nr. 1/2293/2022 privind punctajul traumatic.

4. Legea concurenţei nr. 21/1996 (art. 5 şi 6).

5. Consiliul Concurenţei, Decizia nr. 63/20.11.2018 (piaţa RCA).

6. Legea nr. 363/2007 şi O.G. nr. 21/1992 (protecţia consumatorilor).

(Articol realizat în parteneriat cu Avocat.ro)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.