Dezvoltatori imobiliari, funcţionari din Primăria Ploieşti, angajaţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova şi notari au fost trimişi în judecată într-un dosar de înşelăciune, fals şi uz de fals în domeniul vânzărilor de apartamente. Procurorii ploieşteni susţin că o companie care a construit un bloc a vândut zeci de apartamente care au fost amenajate la etajul al nouălea al imobilului, care în acte apărea ca fiind spaţiu tehnic. Vânzările au fost posibile cu complicitatea unor funcţionari publici şi a notarilor, pe cele 30 de apartamente construite ilegal fiind încasată suma de 700.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti anunţă, vineri, că a trimis în judecată 11 persoane într-un dosar care vizează infracţiuni de înşelăciune calificată în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, fapte ce au legătură cu domeniul imobiliar. Speţa este cunoscută în Ploieşti sub denumirea ”White Tower”.

Concret, două persoane fizice, reprezentanţi ai unui dezvoltator imobiliar, sunt acuzate că în perioada 26.06.2020 – 19.01.2023, au falsificat documente privitoare la construirea a 30 de apartamente pe care le-au amenajat la etajul al nouălea al unui bloc, deşi în autorizaţia de construire era prevăzut spaţiu tehnic. Totul a fost posibil cu complicitatea a doi notari publici, a doi funcţionari în cadrul Primăriei Ploieşti, care au întocmit, semnat şi avizat certificatul de atestare a edificării parţiale a construcţiei, în cuprinsul căruia au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului şi a doi funcţionari de la OCPI Prahova, care au avizat documentaţia cadastrală şi au permis astfel intabularea în Cartea Funciară a unui imobil cu toate că ştiau că documentaţia depusă era falsă.

Trimişi în judecată în dosar au fost şi un executant de lucrare, un proiectant de specialitate, un responsabil tehnic cu execuţia şi une diriginte şantier, care, prin semnarea şi ştampilarea procesului-verbal de recepţie şi a procesului-verbal de recepţie parţială, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

”În mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în vederea obţinerii unor foloase materiale injuste, au indus şi au menţinut în eroare un număr de 8 persoane vătămate cu privire la achiziţionarea unor apartamente de la etajul 9 al unui bloc din Municipiul Ploieşti, atât cu prilejul încheierii cât şi cu prilejul executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare şi a unor contracte de vânzare-cumpărare de imobile apartamente, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, respectiv împrejurarea că etajul 9 al imobilului situat în municipiul Ploieşti a fost edificat cu respectarea autorizaţiilor de construire. A fost astfel creată o pagubă în patrimoniul persoanelor vătămate de 704.735 euro”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procurorii susţin că, în realitate, imobilul nu respectă autorizaţiile de construire în sensul că: blocul era prevăzut în toate autorizaţiile şi documentaţiile tehnice aferente cu un număr de 270 apartamente, dar, în realitate, are 300 apartamente. La etajul 9, care în acte a fost autorizat ca spaţiu tehnic, în realitate au fost amenajate un număr de 30 apartamente în locul celor 2 spaţii tehnice din acte.

Pentru realizarea acestora, înălţimea autorizată a etajelor 8 şi 9 era de 3,44 metri, respectiv 1,8 metri, însă în realitate, planşeul din beton armat construit peste etajul 8 al construcţiei a fost coborât de la cota 3,44 la cota 2,54-2,58, iar înălţimea liberă a etajului 9 a fost înălţată de la cota de 1,8 m la cota de 2,54-2,58, fiind încălcată astfel documentaţia tehnică.

”În urma unui control de specialitate efectuat de către Primăria Ploieşti în cursul lunii martie 2023 s-a dispus demolarea etajului 9 şi aducerea construcţiei la stadiul la care a fost iniţial autorizată. Soluţia a fost menţinută de către instanţa de judecată, existând în acest moment hotărâre judecătorească definitiva şi irevocabilă în acelaşi sens”, precizează procurorii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.