CABINETUL VEŞTEA - Radu Marinescu - din fieful Olguţei Vasilescu, pentru a doua oară la Justiţie

CABINETUL VEŞTEA - Radu Marinescu - din fieful Olguţei Vasilescu, pentru a doua oară la Justiţie

Radu Marinescu (53 de ani) este propunerea pentru continuarea mandatului la Ministerul Justiţiei în guvernul condus de Adrian Veştea. Membru al PSD Dolj, Marinescu are o carieră construită în principal în avocatură şi în administraţia locală din Craiova, înainte de a ajunge în funcţii guvernamentale.

Născut la 25 mai 1973, în Craiova, a urmat Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, iar în 1995 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, ca şef de promoţie. A participat şi la cursuri internaţionale de drept european, inclusiv la Universitatea Tilburg din Olanda. În 2009 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice la Universitatea din Craiova, cu teza „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”. Ulterior, lucrarea de doctorat a fost criticată public, fiind invocată suspiciunea de plagiat.

Înainte de intrarea în politică, Marinescu a activat aproape trei decenii ca avocat în Baroul Dolj. Şi-a deschis propriul cabinet în 1999, iar activitatea sa profesională a inclus cauze de drept civil, penal şi administrativ. A reprezentat atât primării din judeţul Dolj, cât şi Penitenciarul Craiova. Vizibilitatea sa publică a crescut şi în urma colaborării cu lideri locali ai PSD, între care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi senatorul Claudiu Manda.

Intrarea sa în politică a avut loc în 2016, când a devenit consilier local în Craiova. A exercitat acest mandat timp de trei legislaturi, până în 2024, ocupând şi funcţia de preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Consiliul Local şi de vicepreşedinte al organizaţiei municipale PSD Craiova. În decembrie 2024 a fost ales deputat de Dolj şi a preluat conducerea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

La sfârşitul lui 2024 a fost numit ministru al Justiţiei, funcţie în care a rămas şi în contextul noii formule guvernamentale. În mandatul său, principala miză a fost implementarea jaloanelor din PNRR şi continuarea reformelor din sistemul judiciar. În acelaşi timp, Marinescu a criticat public modul în care a funcţionat coaliţia de guvernare, susţinând că miniştrii PSD nu au fost ascultaţi şi că relaţia dintre partide a fost afectată de lipsa de respect politic.

Una dintre temele invocate în mandatul său a fost sistemul de monitorizare a deţinuţilor cu brăţări electronice, proiect despre care a spus că a încercat să-l accelereze. În noul guvern, Marinescu ar rămâne responsabil pentru continuitatea reformelor din justiţie, relaţia cu CSM şi dosarele din PNRR, într-un context în care executivul îşi propune digitalizarea instanţelor, combaterea infracţionalităţii grave şi modificări privind pensiile speciale.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră