Un bărbat care pretindea că este fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu şi cerea bani, inventând o poveste despre o tânără cu dizabilităţi psihice şi care trăieşte într-un cămin, este cercetat penal pentru înşelăciune. El contacta persoane înstărite, despre care citea în revista Forbes, procurorii identificând cinci dintre acestea dintre care două i-au şi trimis sume de bani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunţă, miercuri, că au început urmărirea penală faţă de un bărbat acuzat de înşelăciune în formă continuată. El este suspect de comiterea a cinci astfel de fapte, persoanele pe care le înşela fiind oameni înstăriţi, despre care citea în revista Forbes.
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 4.06.2023 – 20.06.2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare un număr de cinci persoane fizice cunoscute ca având o situaţie materială bună (pe care le identifica din analizarea revistei Forbes), prin folosirea numelui Rodica Stănoiu şi a calităţii de fost ministru al Justiţiei şi senator în Parlamentul României, prezentându-le acestora ca adevărată împrejurarea mincinoasă că se îngrijeşte de o persoană cu o situaţie financiară precară şi dizabilităţi psihice care are nevoie de bani pentru a putea locui în continuare într-un cămin studenţesc situat în municipiul Bucureşti, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare de 6500 de lei, în dauna a două persoane vătămate, în cazul celorlalte persoane vătămate nefiind produsă o pagubă din motive independente de voinţa autorului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Procurorii solicită judecătorilor arestarea preventivă a suspectului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.