UPDATE-Anchetă antiteroristă în Regatul Unit, în urma arestării a doi letoni într-un centru de informaţii NATO, în Cambridgeshire

UPDATE-Anchetă antiteroristă în Regatul Unit, în urma arestării a doi letoni într-un centru de informaţii NATO, în Cambridgeshire

Doi cetăţeni letoni, în vârstă de 32 şi 36 de ani, au fost arestaţi în noaptea de miercuri spre joi în incinta bazei militare Molesworth, în Anglia, în care se află un centru de informaţii NATO, anunţă joi, într-un comunicat poliţia antiteroristă britanică, care subliniază că, în acest stadiu, nu s-a stabilit nicio legătură cu incidentul de la Fairford, relatează Reuters

Poliţia antiteroristă a fost însărcinată cu aceată anchetă la zece zile după un incident al altă bază militară engleză, la Fairford, folosită de către armata Statelor Unite.

În acest stadiu, ”nimic nu sugerează” că cele două incidente au legătură, declară, citată în acest comunicat, şefa Poliţiei Antiteroriste de la Londra, Helen Flanagan.

Cei doi letoni, în vârstă de 32 şi 36 de ani, au fost arestaţi cu privire la ”pătrundere într-un loc de interes, în scopuri prejudiciabile Regatului Unit”, precizează poliţia.

Miercuri seara, către ora locală 22.00 (joi, 0.00, ora României), o patrulă de securitatea a poliţiei Ministerului Apărării a semnalat ”un vehicul abandonat” în apropierea perimetrului bazei Molesworth, situată în Cambridgeshire.

Căutări în apropierea instalaţiei au condus la descoperirea ”unei mici găuri în gardul” care împrejmuieşte baza.

Joi, către ora locală 2.00 (4.00, ora României), doi bărbaţi au fost localizaţi şi arestaţi ”în interiorul bazei”, precizează în comunicat poliţia.

Această pătrundere are loc după un incident, la 27 septmbrie, în apropierea bazei militare de la Fairford, în sud-vestul Angliei.

Poliţia a intervenit atunci după semnalarea a ”trei vehicule suspecte”.

Un perimetru vast a fost izolat atunci, iar zeci de gospodării au fost evacuate în jurul aerodromului, folosit de către armata americană în ”operaţiuni defensive” în Războiul din Iran.

Poliţia a anunţat că nu a găsit în interiorul vehiculelor ”niciun dispozitiv exploziv”, ci o ”cantiate” de benzină.

Şapte bărbaţi au fost arestaţi de atunci, eliberaţi sub control judiciar.

Premierul britanic Andy Burnham a anunţat că există ”indicii puternice” ale unei implicări a Iranului în incidentul de la Fairford.

Duminică, Statele Unite au anunţat retragerea bombardierelor americane staţionate în această bază, din cauza unor ”ameninţări” cu legături cu Iranul, a anunţat preşedintele american Donald Trump.

O anchetă a poliţeii antiteroriste cu privire la incidentul de la Fairford este în continuare în desfăşurare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră