Serviciul diplomatic al Uniunii Europene a conchis, într-un document obţinut de Reuters, că există indicii conform cărora Israelul şi-ar fi încălcat obligaţiile privind respectarea drepturilor omului, prevăzute în Acordul de Asociere UE-Israel, transmite Reuters.
Raportul citează evaluări ale unor instituţii internaţionale independente şi susţine că ”restricţiile continue impuse de Israel în privinţa accesului la alimente, medicamente, echipamente medicale şi alte bunuri esenţiale afectează întreaga populaţie din Gaza.”
Acordul UE-Israel, intrat în vigoare în anul 2000, stipulează că relaţia dintre cele două părţi se bazează pe ”respectarea drepturilor omului şi a principiilor democratice.”
Documentul, care urmează a fi discutat luni de miniştrii de Externe ai statelor membre UE, include secţiuni despre Gaza şi Cisiordania, cu referiri la lipsa ajutorului umanitar, atacuri asupra spitalelor şi populaţiei civile, violenţele coloniştilor şi lipsa de responsabilizare.
Un oficial israelian a calificat analiza drept ”un raport unilateral care exemplifică dublele standarde aplicate de UE în raport cu Israelul.”
Deşi nu sunt aşteptate decizii concrete în şedinţa de luni, diplomaţii afirmă că rezultatele evaluării vor fi transmise oficial Israelului, urmând ca subiectul să revină pe agenda reuniunii din iulie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.