Un elicopter de tip Mi-28 aparţinând armatei ruse s-a prăbuşit vineri, în timpul unui antrenament, în Crimeea anexată, iar cei doi piloţi de la bord au murit, anunţă Ministerul rus al Apărării, care precizează că privilegiază pista unei defecţiuni tehnice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Azi (vineri), în timpul unui zbor de antrenament planificat, în districtul Djankoi, în Crimeea, un elicopter (de tip) Mi-28 s-a prăbuşit”, fără muniţie la bord, anunţă într-un comunicat ministwrul.

”Nu există pagube la sol”, dă asigurări Moscova.

”Cei doi piloţi au murit. Cauza preliminară (...) este o defecţiune tehnică”, anunţă ministerul.

Mi-28 este un elicopter de atac multirol, conceput pentru a distruge vehicule blindate şi concentrări de trupe, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Echipajul său este alcătuit din doi piloţi.

Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, este afectată cu regularitate, din vara trecută, de atacuri atribuite Kievului, care în general nu le revendică.

Mai multe explozii auvut loc în instalaţii militare ruse, în Crimeea.

Baza militară Djankoi a fost devastată în august 2022 în explozia unui depozit de muniţie, care a provocat un exod de turişti.

Ministerul ucrainean al Apărării anunţa în martie că rachete de croazieră ruse de tip Kalibr au fost distruse la Djankoi, într-o explozie, un anunţă dezminţit de către Moscova, care a replica că a respins un atac cu dronă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.