Preşedintele american Donald Trump a revenit joi asupra voinţei sale de a-l trimite la Guantanamo Bay (Cuba) pe autorul atentatului de la New York, cel mai sângeros după atentatele de la 11 septembrie 2001, însă a insistat că vrea ca acesta să fie condamnat la moarte, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”M-ar plăcea ca teroristul de la New York să fie trimis la Guantanamo, dar statistic acest proces ia mult mai mult timp decât să treacă prin sistemul federal...”, a scris el într-un prim mesaj pe Twitter.

Apoi a completat că ”...este ceva potrivit în spatele faptului de a-l ţine acolo unde şi-a comis crma oribilă. Ar trebui să se mişte repede. PEDEAPSA CU MOARTEA!”.

Acţionând în numele Statului Islamic, Sayfullo Saipov, un uzbek în vârstă de 20 de ani care a venit în Statele Unite în 2010, a intrat marţi, la Manhattan, pe o pistă pentru biciclete, şi a lovit ciclişti şi pietoni într-o cursă sângeroasă cu o camionetă, omorând opt persoane şi rănind alte 12.

Prins în viaţă, dar rănit, Saipov nu a arătat vreo urmă de regret, declarându-se ”satisfăcut de ceea a făcut”, potrivit plângerii depuse de parchetul federal după interogatoiu.

El a cerut ca un steag negru al Statului Islamic să fie desfăşurat în camera sa de la spital, potrivit anchetatorilor.

Sayfullo Saipov este vizat de două capete de acuzare - violenţă şi distrugere de vehicule şi susţinere a unei organizaţii teroriste străine - care se pedepsesc cu închisoarea pe viaţă.

Procurorul federal al Manhattanului Joon Kim a evocat miercuri o procedură care ar permite cererea pedepsei cu moartea.

Donald Trump şi-a exprimat deja, miercuri seara, tot pe Twitter şi cu majuscule, voinţa ca Sayfullo Saipov să fie executat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.