Un tribunal rus a decis joi că fotograful Grigori Skvorţov se face vinovat de trădare şi trebuie închis pentru 16 ani, după ce acesta a transmis informaţii detaliate despre buncărele secrete din era sovietică unui jurnalist american, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul din Perm a anunţat că Skvorţov îşi va ispăşi pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate şi susţine că trădarea sa a fost pe deplin dovedită într-un proces care că a avut loc cu uşile închise. Instanţa a publicat o fotografie cu acuzatul într-o cuşcă de sticlă a sălii de judecată, îmbrăcat în negru, părând calm în timp ce asculta citirea verdictului.

Skvorţov, care a fost arestat în 2023, a negat fapta pentru care a fost inculpat.

Într-o discuţie în decembrie 2024 cu Pervîi Otdel, un grup de avocaţi ruşi aflaţi în exil, el a declarat că a transmis informaţii care erau fie disponibile public online, fie disponibile pentru cumpărare de la autorul rus al unei cărţi despre instalaţiile subterane sovietice constuite spre a fi utilizate în cazul unui război nuclear. El nu l-a numit pe jurnalistul american în interviul cu Pervîi Otdel, organizaţie pe care autorităţile ruse au desemnat-o „agent străin” - o etichetă ce poartă conotaţii negative din era sovietică şi este menită să limiteze activităţile şi influenţa acestora.

Rusia a extins radical definiţia a ceea ce constituie un secret de stat după ce a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina în 2022 şi, de atunci, a întemniţat academicieni, oameni de ştiinţă şi jurnalişti pe care îi consideră că au împărtăşit secrete.

Un grup online de sprijin pentru Skvorţov a declarat pe Telegram după verdict că „nu s-a petrecut un miracol” şi că singura speranţă a fotografului de a ieşi din închisoare este să fie schimbat în cadrul unui schimb de deţinuţi între Rusia şi Occident.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.