Procurorii din Dubai au renunţat la acuzaţiile vizând o femeie britanică inculpată pentru “relaţii sexuale extramaritale”, după ce a depus plângere la poliţie că a fost violată, dar şi pe cele care îi vizează pe agresorii acesteia, relatează The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii au anunţat că au închis cazul după ce au studiat filmările făcute cu telefonul mobil în cazul presupusului viol. Ei au conchis că relaţiile sexuale au avut loc cu acordul celor trei părţi implicate.

Femeia de 25 de ani şi cei doi bărbaţi implicaţi au fost anunţaţi că se pot întoarce în ţara lor de origine.

Turista se afla în vacanţă în Emiratele Arabe Unite luna trecută, când susţine că ar fi fost atacată de doi britanici, care au violat-o.

După atac, ea a mers la poliţie pentru a depune plângere, dar ofiţerii au arestat-o pentru că a încălcat o lege care interzice relaţiile sexuale extramaritale.

Femeia a fost eliberată pe cauţiune, dar autorităţile i-au confiscat paşaportul, astfel că nu a putut pleca din ţara arabă.

Întreţinerea de relaţii sexuale extramaritate se pedepseşte, conform Constituţiei din Emiratele Arabe Unite, cu expulzarea, închisoarea, lovituri de bici sau chiar pedeapsa cu moartea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.