Grecia: Doi foşti jucători de fotbal şi baschet sunt vizaţi într-un caz de fraudă fiscală

Grecia: Doi foşti jucători de fotbal şi baschet sunt vizaţi într-un caz de fraudă fiscală

Autorităţile greceşti au anunţat marţi că doi foşti jucători internaţionali, unul la fotbal şi unul la baschet, sunt anchetaţi pentru fraudă fiscală.

Doi foşti jucători ai echipelor naţionale de fotbal şi baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă fraudă care implică peste 2.000 de companii acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro faţă de statul grec, au declarat autorităţile marţi. „Companiile au fost create şi apoi închise exact în momentul în care au fost acumulate datoriile către statul grec”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Constantia Dimoglidou, pentru postul public de televiziune ERT. Mandate internaţionale de arestare vor fi emise pentru unii suspecţi despre care se crede că au părăsit ţara, potrivit poliţiei.

Printre cei vizaţi se numără fostul fotbalist internaţional Pantelis Kafes, care s-a aflat în lotul naţionalei câştigătoare a Euro 2004, şi fosta vedetă a baschetului, Panagiotis Liadelis. Numele acestor doi sportivi apar în documentele instanţei făcute publice după arestarea a 18 persoane săptămâna trecută, inclusiv avocaţi, contabili şi proprietari de cluburi de noapte suspectaţi de evaziune fiscală în valoare de peste 200 de milioane de euro, potrivit autorităţilor. Au fost formulate acuzaţii penale împotriva unora dintre cei arestaţi pentru „participare la o organizaţie criminală” şi pentru „fraudă” împotriva statului grec.

Aceste arestări au făcut parte din „destructurarea unei vaste reţele de companii” care ar fi recrutat manageri falşi - mulţi dintre ei pacienţi cu cancer - pentru a conduce companii, dintre care unele au dat în cele din urmă faliment fără a plăti impozite, potrivit Autorităţii Independente pentru Venituri Publice (AADE). Această reţea avea legături cu peste 2.000 de afaceri, inclusiv cluburi de noapte din Salonic şi din municipalitatea Halkidiki, o populară destinaţie turistică.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră