Într-un discurs rostit cu ocazia unui an de la învestirea sa, preşedintele taiwanez Lai Ching-te a declarat marţi că arhipelagul este dispus să poarte discuţii cu China, dar în acelaşi timp a subliniat că trebuie să se „pregătească de război, pentru a evita războiul”, relatează AFP.
Şeful statului, un apărător convins al suveranităţii Taiwanului şi detestat de Beijing, a declarat că arhipelagul este „dispus” să poarte discuţii cu China în condiţii care să garanteze „paritatea şi demnitatea”.
„Pacea este nepreţuită şi nu poate exista niciun învingător la sfârşitul unui război”, a declarat el. Dar „nu ne putem face iluzii”, a adăugat preşedintele, angajându-se să continue „să consolideze resursele apărării naţionale”. „Vom coopera (...) activ cu aliaţii noştri internaţionali, mână în mână, pentru a exercita puterea de descurajare, a ne pregăti de război pentru a evita războiul şi a atinge obiectivul păcii”, a spus Lai Ching-te.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
China revendică suveranitatea asupra arhipelagului taiwanez şi a ameninţat că va recurge la forţă pentru a prelua controlul asupra acestuia. De la învestirea noului preşedinte taiwanez, în 2024, Beijingul a organizat mai multe manevre la scară largă în jurul insulei principale.
În acelaşi timp, Partidul Kuomintang, de opoziţie în Taiwan, l-a descris pe preşedintele Lai drept un „dictator” şi l-a acuzat că pune arhipelagul pe direcţia războiului cu Beijingul. În schimb, Partidul Democrat Progresist, din care provine preşedintele, susţine că Kuomintangul este un instrument al Chinei şi subminează securitatea Taiwanului.
Marţi, Lai Ching-te a declarat că guvernul său doreşte să „consolideze cooperarea între partidele politice” şi că echipa sa de securitate naţională va începe să invite opoziţia la reuniuni privind securitatea naţională. „Vom (putea) să facem schimb de puncte de vedere cu francheţe şi sinceritate, să discutăm afaceri naţionale şi să lucrăm împreună pentru a face faţă provocărilor ţării”, a promis el.
Sub presiunea Statelor Unite de a-şi relocaliza producţia de semiconductori, esenţiali pentru o gamă largă de dispozitive electronice, Taiwanul nu va pune „toate ouăle (sale) într-un singur coş”, a mai spus preşedintele în discursul său.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.