Preşedintele italian Sergio Mattarella a avut luni prima sa reacţia după rezultatul referendumului de duminică, lăudând rata mare de participare drept “o dovadă a unei democraţii solide şi a unei ţări entuziaste”, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Descriind Italia drept “o ţară măreaţă, cu o mare energie pozitivă în ea”, el a făcut apel pentru o atmosferă politică marcată de “linişte şi respect reciproc”.

“În faţa noastră se află obligaţii şi termene pe care instituţiile italiene vor trebui să le onoreze, garantând un răspuns care să corespundă problemelor actuale”, a adăugat el.

În cursul serii de luni, Mattarella va primi demisia premierului Matteo Renzi, iar toţi ochii sunt aţintiţi asupra sa.

Preşedintele italian are, în mare parte, un rol ceremonial, dar el are puteri importante în perioadele de instabilitate politică. Astfel, poate dizolva Parlamentul, convoca alegeri sau desemna premieri.

Acesta este primul test real pentru Mattarella de la preluarea puterii, în 2015.

Principalele partide care au făcut campanie pentru respingerea referendumului – Mişcarea Cinque Stele şi Liga Nordului – vor ca şeful statului să convoace alegeri anticipate cât mai repede posibil.  

Însă analiştii se aşteaptă ca preşedintele să ceară formarea unui Guvern interimar condus de Partidul Democrat, probabil cu actualul ministru de Finanţe Carlo Padoan ca premier.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.