Liderul Uniunii Creştin Sociale (CSU, dreapta) din Bavaria Horst Seehofer, a declarat duminică, într-o reuniune a partidului său extrem de conservator, că nu vede vreo alternativă la expulzarea migranţilor, o măsură care l-ar pune pe ministrul german de Interne în conflict cu cancelarul Angela Merkel, a declarat o sursă din cadrul CSU, relatează Reuters.
Seehofer a declarat că acordul încheiat de Merkel la Bruxelles este insuficient şi că va conduce ”la mai multă migraţie, nu la mai mai puţină”, iar discuţiile pe care le-a purtat sâmbătă seara cu ea au fost ”inutile şi fără efect”, potrivit presei germane.
Merkel şi-a exprimat speranţa ca un acord, obţinut la sfârşitul săptămânii la un summit la Bruxelles, să-l potolească pe aliatul său bavarez, care vrea o înăsprire semnificativă a politicii germane în domeniul migraţiei.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Cancelarul şi-a exprimat duminică voinţa de a continua împreună cu CSU.
O dispută cu privire la gestionarea migraţiei a aruncat ”marea coaliţie” (CDU/CSU, SPD) a lui Merkel, aflată de trei luni la putere, într-o criză şi a slăbit poziţia conducătoarei conservatoare, pe care a obligat-o să încheie acorduri bilaterale pe tema migraţiei cu alte state membre UE.
Înaintea unor alegeri regionale strânse, în octombrie, CSU, aliata Uniunii Creştin Democrate (CDU) a lui Merkel exercită presiuni asupra ei în vederea înăspririi politicii migraţiei.
”Împărtăşesc scopul CSU cu privire, pe de o parte, la reducerea numărului migranţilor care sunt aduşi în Europa de către traficanţi, iar pe de altă parte împărtăşesc punctul de vedere potrivit căruia solicitanţii de azil nu pot să-şi aleagă pur şi simplu ţara în care vor să se ducă”, a declarat Merkel într-un interviu acordat ZDF, insistând asupra voinţei de a colabora cu CSU.
Disensiunile cu CSU privesc însă modul în care să se ajungă la această reducere a migraţiei şi nu acest scop, a subliniat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...