Cancelarul german Angela Merkel i-a îndemnat miercuri pe deputaţii britanici să nu opteze în favoarea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE) fără un acord (”no deal”) , apreciind că un Brexit ”ordonat” este în interesul tuturor şi rămâne ”obiectivul”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rămâne, şi ţin să o spun astăzi, că este în interesul nostru comun să se ajungă la o ieşire ordonată”, a declarat cancelarul german la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu omologului său din Laos.

Ea a apreciat că opţiunile cu privire la ireşirea Regatului Unit din UE s-au redus după ce deputaţii britanici au respins - a doua oară în două luni - acordul retragerii încheiat de premierul britanic Theresa May cu europenii, scrie Reuters.

”Noi nu am renunţat la obiectivul unei ieşiri ordonate, însă evenimentele de ieri (marţi) înseamnă că opţiunile s-au redus”, a declarat ea.

Un Brexit cu acord este în interesul celor două părţi a subliniat ea.

Evocând posibilitatea unui al doilea referendum pe tema Brexitului, conducătoarea germană a îndemnat să se facă o distincţie între elementele asupra cărora UE poate avea o influenţă şi cele în legătură cu care este necesar să se pronunţe Parlamentul britanic.

Apreciind că Cei 27 nu pot găsi singuri o ireşire din impasul în care se află Londra, Merkel, la fel ca alţi conducători europeni înaintea sa, a insistat asupra necesităţii obţinerii unei decizii în Parlamentul britanic ”cu privire la ceea ce vrea el să facă”.

La o zi după ce au respins din nou în Camera Comunelor Tratatul retragerii din UE, deputaţii britanici sunt chemaţi să se pronunţe miercuri asupra posibilităţii părăsirii Uniunii fără acord (”no deal”)  la 29 martie, sau excluderii acestei ipoteze.

Votul este prevăzut la ora locală 19.00 (21.00, ora României), şi este probabil ca deputaţii britanici să respingă uni ”no deal”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.