Asociaţia Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL) cere ca cele 16,68 miliarde de euro alocate României prin SAFE să lase capacitate reală de producţie şi se oferă prbono să contribuie la optimizarea şi accelerarea contractelor SAFE. Organizaţia avertizează că este o diferenţă uriaşă între a cumpăra un sistem militar şi a dobândi capacitatea de a-l fabrica, întreţine, adapta, moderniza şi înlocui în România.
”PATROMIL solicită Guvernului să prezinte public, program cu program, ce capacităţi industriale rămân efectiv în România în urma contractelor finanţate prin SAFE şi, în acelaşi timp, pune la dispoziţia autorităţilor, pro bono, expertiza companiilor membre pentru optimizarea şi accelerarea implementării acestor contracte şi a componentei lor de cooperare şi localizare industrială”, arată, miercuri, PATROMIL, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, miza nu este doar ce cumpără România prin SAFE, ci ce va putea România să producă singură atunci când securitatea naţională o cere.
”România beneficiază de o alocare SAFE de aproximativ 16,68 miliarde EUR, finanţare rambursabilă destinată investiţiilor în apărare. Din perspectiva PATROMIL, succesul programului nu poate fi măsurat exclusiv prin numărul de sisteme militare livrate sau prin valoarea investiţiilor anunţate. Rezultatul trebuie măsurat şi prin capacitatea industrială pe care România o dobândeşte şi pe care se poate baza pe termen lung”, mai arată Asociaţia Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară.
Potrivit reprezentanţilor acesteia, este o diferenţă uriaşă între a cumpăra un sistem militar şi a dobândi capacitatea de a-l fabrica, întreţine, adapta, moderniza şi înlocui în România.
”O fabrică amplasată pe teritoriul naţional nu înseamnă automat control asupra tehnologiei, acces la documentaţie sau dreptul de a continua producţia în situaţii de criză. PATROMIL propune un parteneriat de lucru cu sectorul privat pentru accelerarea SAFE. În locul unei abordări exclusiv critice, PATROMIL propune autorităţilor un mecanism de lucru pragmatic. Asociaţia este disponibilă să mobilizeze, fără costuri pentru stat, expertiza tehnică, industrială şi de business a membrilor săi pentru a sprijini identificarea capacităţilor româneşti relevante, corelarea lor cu cerinţele programelor SAFE şi soluţionarea rapidă a blocajelor care pot întârzia contractarea, cooperarea industrială sau punerea în producţie”, se mai arată în documentul citat.
Contribuţia PATROMIL poate viza, în limitele legale şi fără a interfera cu responsabilităţile instituţionale ale autorităţilor, cartografierea capacităţilor existente, identificarea furnizorilor şi subcontractanţilor români, analiza opţiunilor de localizare, clarificarea cerinţelor de transfer tehnologic şi formularea unor soluţii pentru accelerarea implementării industriale.
”Obiectivul este ca fereastra SAFE să fie folosită nu doar pentru achiziţii rapide, ci şi pentru consolidarea unei baze industriale de apărare sustenabile în România”, mai arată asociaţia.
Potrivit acesteia, obiectivul SAFE ”60% producţie în România” trebuie tradus în rezultate verificabile: ”PATROMIL solicită clarificarea bazei de calcul pentru procentul de 60% din cheltuieli despre care ministrul apărării a declarat public că ar urma să se concretizeze în producţie în România. Acest indicator trebuie diferenţiat de simpla localizare a unei fabrici, de înregistrarea unei societăţi în România sau de asamblarea locală a unor componente importate. Pentru industrie, indicatorul relevant este valoarea adăugată şi autonomia industrială obţinute: ce componente şi sisteme sunt fabricate local, cine controlează decizia de producţie, ce tehnologie este transferată şi ce drepturi rămân disponibile după încheierea contractelor”.
PATROMIL solicită Guvernului, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei un răspuns public comun şi o situaţie centralizată, neclasificată, pentru fiecare program SAFE, care să indice produsul, compania producătoare, structura de proprietate şi control, valoarea activităţilor contractate în România, natura producţiei, drepturile tehnologice dobândite şi momentul în care capacitatea devine operaţională.
”La finalul SAFE trebuie să putem răspunde simplu la două întrebări: ce poate produce România, prin industria sa, cu ce drepturi şi garanţii de continuitate - şi cât de repede putem transforma contractele în capacităţi industriale efective?”, au transmis reprezentanţii PATROMIL.




























