Menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană este “posibilă”, a declarat joi fostul premier britanic Tony Blair, într-un interviu acordat Europe 1.
Fostul şef al Guvernului a avertizat că o anulare a Brexit nu este probabilă.
Cu toate acestea, “dezbaterea continuă”, a spus fostul premier proeuropean. Guvernul britanic este profund divizat privind calendarul şi modalităţile de ieşire din UE.
“Nu am fost de acord cu organizarea referendumului, nu cred că era necesar”, a adăugat Blair.
Potrivit acestuia, rezultatului referendumului este consecinţa atmosferei generale din Europa. “Peste tot în Europa există o reacţie împotriva autorităţii, împotriva globalizării. Mai este şi problema migraţiilor”, a explicat el.
Comisarul european german Günther Oettinger a spus marţi că are în continuare îndoieli cu privire la o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi că nu ar paria prea mult pe un Brexit.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...