Trei persoane au fost reţinute şi alte cinci plasate sub control judiciar de procurorii DIICOT Vrancea, fiind suspectate că au alcătuit o grupare care ameninţa şi şantaja două victime pentru a-i achita o presupusă datorie de 2,2 milioane de euro liderului acesteia. Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor trei reţinuţi şi - în lipsă - a altor doi inculpaţi, care nu au fost găsiţi încă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au reţinut trei persoane şi au pus sub control judiciar alţi cinci inculpaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 69 de ani, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj.
 
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Probatoriul administrat a evidenţiat că, la începutul anului 2024, sub coordonarea unui inculpat în vârstă de 69 de ani, a fost constituit un grup infracţional organizat, format iniţial din patru membri, la care au aderat alţi 6 inculpaţi, cu  scopul de a determina două persoane vătămate, prin constrângere, să-i achite liderului grupului suma de 2.200.000 euro, reprezentând o pretinsă datorie faţă de acesta”, arată, joi, DIICOT.
 
Astfel, procurorii susţin că, în perioada februarie 2024 - mai 2025, membrii grupării au abordat victimele, în mod repetat, în spaţii publice, cu diferite ocazii şi le-au adresat ameninţări, atât cu privire la siguranţa lor fizică, cât şi a membrilor de familie.
 
Miercuri, au fost puse în aplicare 26 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Vrancea, Buzău, Neamţ, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, fiind găsite şi ridicate înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
 
Joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru 30 de zile. De asemenea, a fost formulată  propunere de arestare în lipsă a doi dintre inculpaţi care se sustrag urmăririi penale.
 
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea.
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Vrancea, Buzău şi Neamţ, Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.