Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Mihai Preda, a afirmat, în legătură cu dosarul deschis după ce o tânără a fost ucisă de concubin cu un topor, la începutul acestei săptămâni, că anul trecut au fost înregistrate trei apeluri la 112 prin care victima a semnalat conflicte cu bărbatul. El a precizat însă că tânăra nu a solicitat niciodată emiterea unui ordin de protecţie şi nici nu a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe care să constate vătămări ale victimei.
Mihai Preda a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că după producerea crimei a solicitat să fie făcute verificări pentru a se stabili dacă au fost respectate procedurile.
”După înregistrarea tragicului eveniment, am constituit o echipă operativă complexă pentru stabilirea situaţiei de fapt, informarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi a medicului legist, echipă care a efectuat cercetarea la faţa locului. Totodată, am solicitat Serviciului de Ordine Publică şi Biroului de Control Intern efectuarea de verificări interne cu privire la respectarea procedurilor pentru monitorizarea stărilor conflictuale şi intervenţia la sesizările de violenţă domestică de către subunităţile de pe raza comunei unde a fost înregistrat respectivul eveniment. Am solicitat identificarea tuturor sesizărilor referitoare la conflictul între persoanele implicate, stabilirea corectitudinii întocmirii documentelor şi legalitatea acţiunilor dispuse în cadrul acestora”, a afirmat şeful IPJ Prahova.
El a adăugat că anul trecut au fost trei apeluri la 112 privind conflicte între victimă şi concubinul acesteia.
”În urma verificărilor efectuate a rezultatul că la nivelul Poliţiei oraşului Boldeşti-Scăieni au fost înregistrate trei apeluri efectuate la 112 de către victimă, în anul 2024, cu privire la un conflict cu concubinul acesteia. Totodată, a fost identificat şi un apel în luna septembrie a anului 2022 efectuat de către mama victimei cu privire la faptul că ar fi avut un conflict cu autorul omorului, stabilindu-se că în acel conflict se afla şi victima”, a declarat Mihai Preda.
El a afirmat că agresorul luase toporul cu care a ucis victima de la sora lui, pentru a merge să taie lemne pe la oameni, ca să facă rost de bani.
”Din declaraţia autorului rezultă faptul că el, după ce s-a despărţit de mamă şi victimă, a mers la domiciliul surorii, căreia i-a spus că ia toporul să meargă să taie lemne unde găseşte, să obţină un venit în ziua respectivă”, a explicat şeful Poliţiei Judeţene Prahova.
Bărbatul le-a povestit anchetatorilor că a recurs la acel gest după ce femeia nu a vrut să se întoarcă la el.
”A justificat faptul că i-a solicitat să se întoarcă la el şi ea a refuzat şi atunci a avut o criză de furie şi, fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a recurs la acest gest.(...) Era cunoscut, atunci când bea, ca o persoană mai violentă. În verificările pe care le-am făcut am găsit că de multe ori a fost victimă a infracţiunilor de lovire, chiar şi din partea familiei victimei”, a povestit Mihai Preda.
El a precizat că aceste conflicte dintre agresor şi victimă au început în 2022 şi a dezvăluit şi motivul pentru care se ajungea la scandal.
”Starea conflictuală a plecat de la faptul că autorul şi victima stăteau în Boldeşti, iar mama stătea la Lipăneşti. Certurile interveneau atunci când venea alocaţia copiilor şi trebuia să meargă la Lipăneşti pentru că mama acesteia nu putea obţine veniturile din alocaţiile copiilor, mama victimei, fără să fie prezentă mama copiilor. (...) Colegii mei, la tot ce am avut sesizare şi ce am verificat noi, au întocmit documentele prevăzute de lege şi colega noastră, şefa de post, de fiecare dată când a fost solicitată a încercat să rezolve lucrurile să nu se ajungă la aşa ceva. În mapa stării conflictuale sunt foarte multe procese-verbale de consiliere între aceştia. Problema este că ei de multe ori plecau din ţară şi mama victimei, rămânând cu copiii, nu putea obţine veniturile din alocaţie”, a explicat şeful IPJ Prahova.
El a menţionat că nu a fost solicitată niciodată emiterea unui ordin de protecţie.
”La intervenţiile pe care le-am avut, însăşi victima şi-a dat acordul cu rezultatul formularului de evaluare a riscului. Nu a solicitat niciodată emiterea unui ordin de protecţie. Niciodată. Ba mai mult, la nicio intervenţie nu s-a solicitat intervenţia ambulanţei care să constate vătămări ale victimei, că atunci şi poliţistul, când intervine la faţa locului, dacă vede că victima, chiar dacă nu reclamă agresiunea, observă că victima are vătămări solicită obligatoriu prezenţa unui echipaj de ambulanţă să stabilească de unde provin aceste vătămări”, a afirmat Mihai Preda.
El a adăugat că mama victimei a declarat că nu a depus plângere deoarece ştia că cei doi se împăcau.
”Situaţia era gestionată, din punctul de vedere al celor doi, cu mama. Mama era foarte virulentă. Şi în declaraţia depusă la Parchet de către mamă, dumneaiei a declarat că ştia că sunt conflicte între autor şi victimă, dar niciodată nu a reclamat, pentru că ei de fiecare dată se împăcau. Din declaraţia mamei, aceasta declară că în ziua de duminică au fost împreună la biserică, victima cu agresorul, şi când a venit acasă mama i-a spus victimei să meargă acasă la concubin. Aşa scrie în declaraţie”, a mai afirmat şeful IPJ Prahova.
Poliţiştii din oraşul Boldeşti-Scăeni au fost sesizaţi, luni, de către o femeie din localitatea Lipăneşti, că o persoană a fost lovită cu un topor în cap şi este posibil decedată.
În baza sesizării, a fost constituită urgent o echipă complexă de cercetare, formată din poliţişti judiciarişti şi tehnicieni criminalişti, care au găsit la locul indicat o tânără de 22 de ani, căzută la pământ, inconştientă. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD, care a constatat decesul femeii.
Deşi bănuitul ar fi plecat de la locul crimei după comiterea faptei, poliţiştii, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova şi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti, au reuşit să-l identifice şi să-l depisteze, la scurt timp. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, din oraşul prahovean Boldeşti-Scăeni.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.