O familie de români care mergea către Austria a fost eliberată teafără dintr-o maşină cuprinsă de flăcări pe autostrada M1 din Ungaria, de către agenţi fiscali aflaţi în apropiere, a transmis Administraţia Naţională Fiscală şi Vamală (NAV), sâmbătă, conform agenţiei ungare de presă MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit comunicatului, părinţii şi cei doi copii mici călătoreau spre Austria atunci când din maşina lor a început să iasă un fum dens, iar mai apoi aceasta a luat foc.

Cei trei agenţi fiscali ai NAV au mutat copiii şi pe mamp în maşina lor de serviciu, apoi i-au escortat într-un loc sigur şi s-au străduit să îl liniştească pe tatăl care a încercat să salveze obiectele de valoare din maşina care ardea.

Potrivit informării, în urma incidentului, tronsonul de autostradă afectat a fost închis până la sosirea pompierilor. În câteva minute au sosit şi pompierii profesionişti din oraşul maghiar Mosonmagyaróvár din apropierea graniţei cu Austria.

În comunicat s-a menţionat, de asemenea, că mai mulţi angajaţi ai NAV au participat la instruiri specifice poliţiştilor şi au învăţat să acorde şi prim-ajutor unor victime. Agenţii fiscali care participă la astfel de formări o fac în mod voluntar, pentru a putea acţiona şi în situaţii de urgenţă,

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.