Un bărbat de 55 de ani din Alba Iulia a fost arestat preventiv după ce, timp de aproximativ patru ani, ar fi exercitat acte de natură sexuală, în mod repetat, asupra unei fete de 15 ani. Victima avea 12 ani atunci când au început agresiunile sexuale.
UPDATE - Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au transmis că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat de 55 de ani, pentru viol asupra unui minor şi agresiune sexuală asupra unui minor în formă continuată.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
ŞTIREA INIŢIALĂ - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a anunţat, marţi, că poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Vinţu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
”Din verificările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că, în perioada 2021 - martie 2025, bărbatul de 54 de ani ar fi exercitat acte de natură sexuală, în mod repetat, asupra unei minore, în vârstă de 15 ani. Ieri, 12 mai 2025, faţă de bărbatul în vârstă de 54 de ani, Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile”, a transmis IPJ Alba.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.