Dame Anna Wintour se retrage din funcţia de redactor-şef al revistei americane Vogue după 37 de ani, anunţă presa internaţională.
Wintour, de origine britanică, în vârstă de 75 de ani, părăseşte rolul pe care l-a deţinut mai mult decât orice alt editor, dar va păstra funcţii de conducere la publisher-ul său.
Dame Anna va continua să ocupe funcţia de director editorial global al revistei Vogue, precum şi pe cea de director de conţinut pentru compania mamă Conde Nast.
În 2017, regina Elisabeta a II-a a ia acordat titlul de Dame pentru serviciile aduse modei şi jurnalismului, iar la începutul acestui an a fost numită Companion de Onoare de către regele Charles.
Dame Anna a anunţat joi personalul că un nou rol, de şef al conţinutului editorial, va fi introdus la American Vogue.
Crescută la Londra, Dame Anna a fost editor la British Vogue înainte de a prelua conducerea publicaţiei surori americane în 1988.
Ea este creditată pentru faptul că a dat un nou suflu revistei American Vogue, transformând-o într-una dintre cele mai importante publicaţii de modă din lume şi a fost creditată pentru revizuirea producţiei sale, inclusiv prin prezentarea unor modele mai puţin cunoscute şi amestecarea hainelor ieftine cu cele couture.
De-a lungul lungii sale cariere, Dame Anna a devenit una dintre cele mai cunoscute şi influente figuri din industria modei.
În afara activităţii sale la Vogue, din 1995 organizează Met Gala, o strângere de fonduri la New York care atrage celebrităţi de profil înalt.
Este cunoscută pentru frizura ei caracteristică şi ochelarii negri. În decembrie anul trecut, ea i-a spus editorului de cultură al BBC, Katie Razzall, că ochelarii săi de soare sunt o „recuzită” şi că „mă ajută să văd şi să nu văd”.
Se zvoneşte, de asemenea, că perioada în care Dame Anna a fost redactor-şef al revistei Vogue din SUA a inspirat personajul tiranic, dar venerat, al Mirandei Priestly din „Diavolul se îmbracă de la Prada” - un roman scris de Lauren Weisberger, o fostă asistentă a lui Wintour.
La începutul acestui an, Regele Charles a întrebat-o pe Dame Anna dacă va înceta să mai lucreze - la care aceasta a răspuns „categoric nu”.
Wintour are doi copii, Charles şi Bee Shaffer,, cu fostul soţ David Shaffer.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.