Festivalul KIMARO a început vineri în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu concerte susţinute de Alina Eremia, Bosquito şi Voltaj, sâmbătă, urmând să urce pe scenă Loredana, Carla's Dreams şi Zdob şi Zdub. Ediţia din acest an a festivalului are şi un element inedit, fiecare artist sau formaţie care va urca pe scenă urmând să cânte câte o piesă de la ceilalţi doi artişti ai serii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„După 5 ediîii la malul mării, vineri 13 iunie a început în forţă mult-aşteptatul festival „KIMARO 2025”, pentru prima data în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu o producţie absolut impresionantă: o scenă de 60 m şi o suprafaţă de ecrane de 750 de metri pătraţi. Am cântat şi ne-am distrat pe cele mai bune piese ale Alinei Eremia şi ale formaţiilor Voltaj şi Bosquito. Dar am început cu super reprize de dans pe cele două concepte de petrecere Kiss FM şi Magic FM  Pananarama şi Retroteca„, anunţă organizatorii.

Elementul surpriză al Festivalului KIMARO din acest an este că fiecare artist sau formaţie care va urca pe scenă va cânta câte o piesă de la ceilalţi doi artişti ai serii. 

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Vineri seară, Bosquito a interpretat în stilul său piesa „Lumina” a trupei Voltaj. Alina Eremia şi-a reimaginat piesa „Şi ce?”, tot de la Voltaj, în stil clasic pop punk, iar Voltaj a ales piesa „Lampa Arsă”, de la Bosquito. 

Valeriu „Prunus” Ionescu, de la Voltaj, a subliniat că a fost un alt concept şi că s-a simţit minunat pe scenă.

”A fost minunat pe scena KIMARO, foarte mişto ne-am simţit! Am fost la fiecare ediţie. E diferit faţă de cel de la mare. A fost altă atmosferă, alt concept... Şi publicul acesta e pentru prima oară la KIMARO. Ne-am simţit foarte bine!”, a declarat artistul.

Călin Goia, de la Voltaj, a apreciat formatul inedit.

”A fost absolut superb! De la primul până la ultimul om, toată lumea era cu mâinile pe sus! Ne-am simţit excelent! Formatul ni s-a părut provocator, inedit. A fost o provocare să cântăm piese de la colegii noştri de scenă. Chiar şi a cânta în două reprize e o provocare. Ca artist, trebuie să construieşti momente, însă, sunt sigur că ne-am descurcat”, spune Goia.

Ciprian Ioan Pascal, de la Bosquito, afirmă că a fost o experienţă nouă să cânte coveruri.

„M-am simţit extraordinar! E o experienţă nouă, să cântăm cover-uri, o mai facem doar la radio, dar, iată, că se poate face. şi într-un festival! Asta a fost provocator, să stăm la sala de repetiţii. Am avut emoţii. Ne ştim piesele noastre. Piesa „Lumina” e preferata noastră de pe albumul „Pericol de Moarte”, de Voltaj, de exemplu. Am simţit o presiune destul de mare. Însă, am simţit că piesa „Lumina” este una care nu a mai văzut suprafaţa de mult timp. Ştiam că formaţia va cânta „20 de ani”, sau hit-uri de genul. Am vrut să aducem la suprafaţă ceva care nu s-a mai cântat de mult”, a mărturisit el.

Sâmbătă, de la ora 17:00, începe a doua zi de festival, cu Loredana, Zdob şi Zdub şi Carla’s Dreams.

Evenimentul este organizat de KIMARO Entertainment, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ARCUB şi este prezentat de: Kiss FM, Magic FM şi Rock FM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.