Omenirea nu e încă pregătită pentru Artificial General Intelligence (AGI) şi probabil că nu va fi pe durata vieţii noastre, spune profesorul Adrian Curaj, fost ministru al Învăţământului, în prezent preşedintele Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), organismul care se ocupă de cercetare, dezvoltare şi inovare în România. De profesie inginer electronist, Adrian Curaj îşi exprimă, în interviul acordat News.ro, speranţa că nu vom ajunge ca specie la dezvoltarea AGI înainte să fim capabili s-o gestionăm inclusiv din punct de vedere moral.
În calitate de şef al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, Adrian Curaj expune - cu foarte multă precauţie - problemele majore care împiedică România să devină un actor relevant în inovare-cercetare şi cele care macină sistemul de educaţie.
Lanţul decizional de la descoperirile ştiinţifice până la aplicarea lor industrială e fracturat în România, spune Adrian Curaj. Contrar percepţiei publice, avem foarte multe invenţii, inovaţii şi start-up-uri private care au idei. Multe sunt finanţate de stat pentru a se realiza prototipurile. Ruptura intervine la momentul industrializării lor. Ministerul Economiei ar trebui să preia aceste inovaţii, să faciliteze perfecţionarea şi producţia lor în companiile din subordine - cum ar fi fabricile de armament - apoi Ministerul Apărării (de exemplu) să lanseze comenzi şi să le integreze. Acest lanţ este rupt în primul rând din lipsa comunicării, crede directorul UEFISCDI. Se lucrează "pe siloz", spune Adrian Curaj, adică fiecare îşi vede de bucăţica lui şi reprezentanţii acestor instituţii de pe lanţul decizional nu se întâlnesc să discute între ei şi să pună la punct o colaborare.
Soluţia pentru reducerea masivă a abandonului şcolar este o schimbare profundă a felului în care e tratat învăţământul tehnologic, spune Adrian Curaj. Trebuie investit masiv atât în profesori, cât şi în copii, astfel încât liceele tehnologice să producă într-adevăr, aşa cum le şi spune numele, oameni cu meserii reale. Aceşti tineri trebuie să aibă înainte un traseu predictibil şi o carieră când intră să înveţe o specializare într-un liceu tehnologic, astfel încât să ştie că vor avea o meserie şi că vor putea să-şi câştige o existenţă onorabilă şi confortabilă muncind într-un domeniu.
Citiţi întregul interviu acordat pentru News.ro de Adrian Curaj, director la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării:
"Acum am început să vedem că Europa bagă bani mulţi, frumoşi în cercetare, după care toată producţia, toată cunoaşterea zboară rapid într-o parcare în care există posibilitatea să manufacturez imediat, să cresc imediat. E o provocare căreia aş vrea să îi găsim împreună o soluţie"
Matei Udrea: Bună ziua, domnule profesor, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi-l acordaţi. Este poporul român un popor reticent la noutăţi sau este doar o prejudecată? Dacă stăm să ne gândim la poezia aceea a lui Topârceanu, "Vara la ţară", "Când se ia câte-o măsură, / Lumea-njură / Pe agentul sanitar / Şi-l întreabă fără noimă / «Ce-ai cu noi, mă? / Pentru ce să dăm cu var?»"...
Adrian Curaj: Nu vin din antropologie, nu vin din zona ştiinţelor social-umaniste, vin din zona în care se gândesc politici de ştiinţă şi inovare şi din zona în care se finanţează ştiinţa şi inovarea. Eu cred că noi nu suntem deloc reticenţi la inovare şi la noutate. Ce mi se pare interesant - şi am spus-o mereu şi când am fost aproape de şcoală şi de cercetare - cred că noi avem o caracteristică specială, iar eu spun că nu ştiu de unde, ce apă bem, ce aer respirăm, pe ce pămînt călcăm, dar suntem într-un spaţiu de creativitate extraordinar! Şi creativitatea pentru mine este asociată cu ideea că accepţi şi eşti aproape de nou. Deci, răspunsul meu este că nu! Ba, din contra, căutăm un pic noul şi, uneori, căutând noul, nu suntem suficient de profunzi.
Matei Udrea: Şi atunci, oare de ce vedem că peste tot, dar mai ales în instituţiile statului, ne confruntăm cu mentalitate şi infrastructură, de multe ori, de Secol XIX, în cel mai bun caz de Secol XX? Probabil că aţi văzut şi dumneavoastră pe reţelele de socializare celebra hârtie pusă în geam la ANAF, cu "Declaraţiile online se depun la etajul doi".
Adrian Curaj: (râde) N-am văzut, dar mi se pare extraordinar! Haideţi să vă spun... Şi tot ce spun, spun prin prisma experienţei mele şi a ceea ce s-a întâmplat în zona cercetării şi învăţământului. Acolo pot să spun. Eu cred că instituţiile publice, ca abordare, nu sunt prin natura lor incapabile. Şi îmi cer scuze că zic, vă dau exemplul agenţiei acesteia unde suntem acum, UEFISCDI, care eu cred că demonstrează că o instituţie publică poate! Dar ce mi se pare esenţial în jocul acesta, că este minister, că este agenţie, că este orice zonă publică, este modul în care asumarea a ceea ce se întâmplă acolo este făcută de oameni. Şi asta ţine de leadership (conducere - n. red.). Oamenii înţeleg de ce sunt acolo? Poate sunt abrupt: eu cred că oamenii sunt buni, în principiu! Îmi aduc aminte, când am fost la Ministerul Educaţiei, am avut o intersecţie extraordinară cu nişte oameni, funcţionari publici sau contractuali foarte pricepuţi. Problema este, şi de multe ori se accentuează, faptul că nu sunt valorificaţi la nivelul lor. Şi atunci, nefiind valorificaţi la nivelul lor, îi face să fie reticenţi la ceea ce se întâmplă, să nu contribuie cu ce ar putea să contribuie şi uneori nu simt că le este apreciată contribuţia sau deschiderea. Deci ţine foarte mult de felul instituţiei. Adică, apropo de întrebarea dacă suntem deschişi spre nou. Sigur, dacă instituţia, prin natura ei, este deschisă spre nou, dacă oamenii sunt stimulaţi să vină cu idei, dacă oamenii preiau responsabilitatea, să ducă înainte ideile şi este foarte orizontală instituţia - chiar dacă aşa, în organigramă, ar arăta că e verticală, este foarte orizontală - eu nu văd niciun fel de problemă în instituţiile publice să fie foarte performante. E adevărat, şi iar vă pun un exemplu personal, unul dintre mesajele mele ca ministru al Educaţiei - n-am ce să fac, trebuie mă leg de ceva - în 2016 a fost următorul: "Eu vreau ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să fie e-minister! Deci, un e-minister". Şi a fost un efort foarte mare atunci să trecem de la o infrastructură - că tocmai spuneaţi de infrastructură - de secolul XX la o infrastructură modernă fără să dărâmăm pereţi, fără să recondiţionăm toată clădirea. Venit cu un container cu tot ce înseamnă informatică, fiecare să aibă computer. N-am reuşit să avansez! Sigur, am plecat, n-am avut timp suficient, dar n-am reuşit să avem acea infrastructură! Nici acum nu avem! Şi aici contează foarte mult leadership-ul. Uneori contează şi continuitatea, dar... na!, încă o dată, continuitatea poate să fie în ADN-ul instituţiei. Că oamenii rămân acolo pe termen lung dacă le dai încredere că pot face ceva, dacă le spui că este rolul lor şi de fapt tu eşti pasager acolo ca lider, atunci de multe ori subiectele se rostogolesc. Eu cred în instituţii publice, să ştiţi!
"Dacă noi nu închidem bucla aceasta, degeaba vorbim! "
Matei Udrea: Am înţeles. N-o să fac apel la statisticile europene care ne plasează peste tot în coada inovării şi cercetării. Am fost la o expoziţie de inovare în IT care s-a ţinut în incinta Politehnicii. Nişte români dezvoltaseră o dronă utilitară. Mi-au spus că statul român le-a dat fonduri - probabil europene -, au făcut prototipul, au creat drona care putea ajuta foarte mult Salvamontul, de exemplu. Când s-au dus la instituţii, toată lumea i-a respins şi Ministerul de Interne a ales să cumpere drone utilitare la preţ de 10 ori mai mare din Turcia. De ce nu-i băgăm în seamă pe oamenii ăştia?
Adrian Curaj: Aţi văzut, se leagă şi cu intervenţia mea de la Preşedinţie. Într-o abordare foarte pragmatică, în sensul... Şi am spus-o cu mare încredere. Revin un pic şi după aceea merg în adâncimea în care vreţi dumneavoastră să vă răspund. Eu am spus aşa: cercetarea românească poate! Şi am spus că poate să pună resurse şi avem instrumentele de finanţare necesare şi nu sunt nici încărcate administrativ, cum sunt alte tipuri de resurse în România, ca să putem finanţa. Mecanismul se numeşte "Soluţii", ca să nu pară un instrument căruia nu vrem să-i spunem numele. Noi putem pune 5-6-7, până în 10 milioane de euro pentru ca un obiect, o nevoie să fie dusă până la nivel de prototip funcţional. Dar am spus-o mereu, şi să ştiţi că am spus-o în discuţii cu decidenţi în statul român de mai multe ori, inclusiv la Preşedinţie, faptul că noi punem şi cercetarea poate. Şi eu cred foarte mult în cercetarea românească, să ştiţi, să vină cu ceva inovativ, ceva nou, chiar dincolo de aşteptările de a inova, de a schimba un pic. Pur şi simplu poate să vină cu soluţii provocatoare. Model funcţional: în momentul în care ai prototipul funcţional, eşti atât de departe de a-l putea valorifica pe piaţă încât am spus atunci, la întâlnire, că dacă acest produs care răspunde unei nevoi... În primul rând trebuie stabilit care e nevoia. Să zicem că Ministerul Apărării, luăm un exemplu - dar poate să fie Ministerul de Interne, poate să fie Ministerul Mediului! - are nevoie de un produs, să zicem că e o dronă, şi atunci vine la Cercetare şi spune: "Măi, mie mi se pare important! Există capacitate în România, există ecosistem de inovare, există firme mai mici, mai mari, mai foarte mari. Haideţi să vedem dacă putem avea unul sau două proiecte care să exploreze dezvoltarea unui prototip funcţional! ". De ce spun unul-două-trei proiecte: pentru că uneori se îngustează, am nevoie de o dronă mare, de o tonă, care să facă nu ştiu ce chestii, am nevoie de o dronă kamikaze, am nevoie de o dronă care să servească utilitar. Şi noi putem pune aceşti bani. Faptul că îi punem şi avem prototipul funcţional este nemaipomenit, dovedeşte că România poate. Dar ce fac mai departe? Atunci, la Preşedinţie, am spus că la masă, atunci când dai drumul şi investeşti, când ai prima finanţare să construiască prototipul, trebuie să fie Ministerul Economiei! De ce? Pentru că Ministerul Economiei este cel care are în subordine majoritatea întreprinderilor mari de stat, care-s puternice în zona de apărare. Sunt puternice, sunt importante, au istorie interesantă. Bun, Ministerul Economiei ce spune? Dacă tu ai prototipul funcţional, l-ai finanţat cu cercetare, inovare, noi punem bani - şi de obicei înseamnă de patru-cinci ori mai mulţi bani - ca să-l industrializez! Adică trebuie să-l duc la testele finale, să-i fac corecţiile necesare până am produsul cu testarea potrivită, să-l pot industrializa. Trebuie să-i dezvolt tehnologiile...
Matei Udrea: Şi de ce nu se face asta?
Adrian Curaj: Nu, staţi! Eu de asta am ridicat problema! Am spus că e nevoie să facem chestia asta. Adică a fost un strigăt de grijă, un apel: de ce nu facem chestia asta? Bun, este superb, am spus: Ministerul Cercetării şi-a făcut job-ul (treaba - n. red.), Ministerul Economiei şi-a făcut job-ul, poate fi produs. Da, dar cel care a făcut specificaţiile şi a spus că are nevoie, Ministerul Apărării, trebuie să-l şi cumpere! Şi ce-am mai spus foarte important, faptul că în momentul în care achiziţionezi serviciul de dezvoltare, deci inovarea, deci dai drumul la proiect pe nevoia ministerului, tu, de fapt, ai închis lanţul de achiziţie! Pentru că spun aşa: eu am nevoie de o dronă de o tonă, eu pun banii aici şi obţin prototipul funcţional şi cumpăr 500 de bucăţi, m-aţi înţeles? Am nevoie şi cumpăr 500 de bucăţi! Aici se face selecţie, că e competiţie, adică aici se face achiziţia publică: la cercetare. Am produsul funcţional, am prototipul funcţional, Ministerul Economiei a înţeles, pune bani suficienţi, am totul, poate fi produs. Păi, dacă s-a închis, înseamnă că tot ce produc duc la Armată!
Matei Udrea: Ceea ce nu se întâmplă în momentul ăsta şi nici până acum nu s-a întâmplat.
Adrian Curaj: Dacă noi nu închidem bucla aceasta, degeaba vorbim!
Matei Udrea: Eu am stat de vorbă cu oameni care mi-au relatat ce se întâmplă în Ucraina. Ucraina a fost în situaţia noastră până când a început războiul. Au fost nevoiţi de război să renunţe la acest sistem sovietic şi de corupţie care există...
Adrian Curaj: Da, sigur!
Matei Udrea:...şi să treacă la integrare accelerată şi exploatarea capacităţii de inovaţie a oamenilor din privat. Adică să nu mai stea întreprinderea de stat, să aibă acolo nişte proiectanţi, o planificare etc. Există hub-uri unde se întâlnesc uneori chiar adolescenţi care vin cu start-up-uri şi-şi prezintă ofertele direct unor reprezentanţi ai instituţiilor sau unităţilor militare, nu ministerului.
Adrian Curaj: Au descentralizat! Şi banii i-au descentralizat cei din Ucraina!
"Nimeni nu m-ar fi oprit ca din SAFE să-mi construiesc o infrastructură strategică de testare şi certificare"
Matei Udrea: Exact. Vin cei care au nevoie şi din 10 oferte aleg ce le trebuie, fac contract.
Adrian Curaj: Ce voiam să accentuez un pic, pentru că îmi place foarte mult discuţia. Eu când spun că Cercetarea pune banii, rezultatul - deci prototipul funcţional - e făcut public-privat, cu privatul în driving seat (locul şoferului - n. red.). Adică privatul conduce proiectul, că privatul ştie să ducă lucrurile până când... El e orientat spre profit şi e normal să fie aşa. Din profitul privatului plătim, avem bani de cercetare publică. Mai departe, Ministerul Economiei nu face tehnologia doar pentru firmele de stat. Face tehnologia şi ăla care-i mai bun o pune în practică, o utilizează, astfel încât un privat poate să apeleze la fonduri europene, la diverse mecanisme, inclusiv Fondul de Tranziţie Justă sau orice altă combinaţie posibilă. Poate să-şi ia bani ca să-şi facă unitatea de producţie. Şi atunci ce am făcut? Nu spun că toată pregătirea este pentru public, dar dai şanse ca privatul să participe în primul rând la dezvoltare. Privatul care este aici şi-a consumat resursele, şi-a pus ideile, a reuşit să facă prototipul funcţional, Ministerul Economiei ajută pentru toată industrializarea, după care privatul poate să meargă mai departe, să cumpere, să-şi facă infrastructura sau să utilizeze sau să facă parteneriat între public şi privat - nu parteneriat public-privat, ci parteneriat între public şi privat. Pot lucra împreună ca să producă, dar dacă ministerul beneficiar, cel care a formulat nevoia, nu cumpără, degeaba discutăm! Şi ei spun aşa: "Nu, că trebuie să facem licitaţie! ". Nu! Asta aş vrea să se întâmple în România şi mă aştept cu încredere că se poate face. Înseamnă achiziţie publică de inovare. Asta înseamnă! Eu spun ce vreau şi spun că dacă el îndeplineşte standardele, eu cumpăr 500 sau 1000. Şi atunci se închide lanţul. Îi spune: "Băi, minister, să spunem de Cercetare, tu ai prototip funcţional? Bun! Ce fac cu prototipul? Trebuie să-l industrializez. Cine pune banii? Numai Ministerul Economiei? Păi, bun, am pus bani, totul este la punct, este verificat, este certificat, e tot. Păi, cum adică nu-l cumperi? Că ai spus că-l cumperi de la început! ". Se închide lanţul acesta. Un exemplu dacă aş avea în România, am schimbat lumea! Eu vă spun sincer.
Matei Udrea: Aţi vorbit destul de des aici despre leadership. V-aş întreba, mai ales că dumneavoastră lucraţi cu acest leadership, aţi fost şi ministru, ştiţi ce se întâmplă în interiorul statului român. Înţelege cineva dintre liderii statului ce se întâmplă la nivel mondial şi în ce direcţie merge lumea? Înţelege cineva lucrurile astea sau vorbiţi la pereţi?
Adrian Curaj: Eu cred că sunt destule zone în care lucrurile sunt înţelese. Ce simt eu, şi ăsta a fost şi mesajul spre Preşedinţie, un mesaj care era legat de rolul profund pe care poate să-l joace Preşedinţia: e prea pe siloz! Adică eu, la Ministerul Economiei, mă gândesc doar ce mă interesează pe mine, la Ministerul Apărării mă interesează, trebuie să mă dotez, n-am spus că n-am nevoie. E mai greu să găseşti condiţia să bei o cafea împreună: "Uite, eu, la Ministerul Apărării, am nevoie de asta! ". Sau la Ministerul de Interne, sau la Ministerul Mediului, să nu pară că totul e defence. Sau la Ministerul Dezvoltării Regionale sau la Ministerul Învăţământului. Deci, am nevoie. Şi, de obicei, nu există zona în care se întâlnesc nevoile şi oferta din punctul de vedere al decidenţilor. Din acest motiv, aţi văzut, la Preşedinţie am spus chiar când era şi preşedintele: cu siguranţă că înţeleg rolul Preşedinţiei, nu are rolul de a rezolva, dar să ne pună la masă şi un subiect să ne facă să colaborăm, bându-ne cafeaua împreună, dându-ne masa rotundă în jurul căreia să stăm şi la final să luăm un exemplu. Ca să iau un exemplu: de acum doi ani şi jumătate există o înţelegere între Ministerul Economiei şi Ministerul Cercetării pentru trei subiecte. Două sunt legate de drone. Păi, în doi ani şi jumătate n-am făcut nimic! Eu de ce am ajuns să discut subiectele astea? Pentru că Cercetarea poate! Poate să finanţeze zona de cercetare-inovare până la un nivel tehnologic, adică prototipul este funcţional, care îţi permite să treci spre a-l produce Ministerul Economiei. Dar, încă o dată, repet, indiferent care e subiectul, dacă noi nu trecem şi nu luăm un singur exemplu, ca acela care a formulat nevoia să o achiziţioneze... Pentru că ce se întâmplă după aceea? Şi mie mi se pare extrem de important: în momentul în care tu ai un produs inovativ, un produs rezultat din cunoaşterea ta, din experienţa ta - şi avem destulă - făcut împreună între public şi privat, încep să-l produc, îl cumpără statul tău, după aia poţi să-l vinzi internaţional! Şi am mai spus următorul lucru şi insist pe subiectul acesta fără să aduc vreun reproş, că scopul nu-i să reproşezi, ci scopul este să cauţi soluţii: SAFE! Înţeleg că programul nu are apetenţă pentru cercetare-inovare. Bun, aşa este stabilit de SAFE la nivel european, nu pot să comentez! Să zicem că nu! Dar nimeni nu m-ar fi oprit ca din SAFE, care nu era cercetare-dezvoltare, să-mi construiesc o infrastructură strategică de testare şi certificare. Şi haideţi să explic de ce eu, din Cercetare, discut lucrurile astea. Păi, în primul rând, are o legătură testarea. Pentru că atunci când am un prototip trebuie să am toate instrumentele pentru a-l testa, să fiu sigur că el răspunde tuturor specificaţiilor. Dar, după ce l-am testat, după ce i-am făcut industrializarea şi îl produc, eu trebuie să-l certific. Certificarea produsului te duce... Depinde cui vrei să-l vinzi. Vrei să-l vinzi la Armată? Trebuie să iei standardele NATO. Deci, platformele acestea de certificare nu sunt o glumă. Testez şi certific. Pe de altă parte, România o să cumpere acum o sau să dezvolte împreună cu alţii echipament militar. Păi, bun, dar dacă-l am, care-s platformele unde se testează? N-avem! Şi atunci puteam să combinăm lucrurile şi se potenţau unele pe altele.
Matei Udrea: Dumneavoastră aţi transmis cuiva ideile astea?
Adrian Curaj: Faţă în faţă!
Matei Udrea: Şi...
Adrian Curaj: Şi! (zâmbeşte şi dă din umeri) Dar nu este un reproş, pentru că...
Matei Udrea: Înţeleg că nu e un reproş, dar totuşi, ce vi s-a răspuns?
Adrian Curaj: N-a fost un răspuns!
Matei Udrea: Nu v-a răspuns?
Adrian Curaj: N-a fost un răspuns.
Matei Udrea: Am înţeles.
Adrian Curaj: Dar asta nu înseamnă că sunt supărat sau altceva. Continui să trimit lucrul acesta, pentru că nu ţine de agenţia mea, ca să zic, la nivel mic. Nu ţine nici măcar de Cercetare, ci ţine de poziţionarea României într-un mecanism în care cu siguranţă cumperi, că ai nevoie, inclusiv ingrediente pentru a pregăti subiectul, tehnologia provocatoare pe care o gândeşti, dar şi poziţia de a exporta, pentru că eu cred că există extrem de multă inteligenţă şi creativitate în ţara asta. Trebuie să găsim câteva autostrăzi în care lucrurile să meargă de la cap la coadă. Şi credeţi-mă, un exemplu de succes poate să spargă tiparele! De asta insist. Un exemplu! Unul!
"Aş investi în profesori, în imersia lor în tehnologie - pentru că oricum vine peste ei - şi tot ce înseamnă act educaţional asociat tehnologiei. Şi, pe aceeaşi greutate, gândire critică"
Matei Udrea: Dumneavoastră aţi fost ministrul Educaţiei şi al Cercetării. Vreau să vă întreb următorul lucru, dar aş vrea un răspuns sincer.
Adrian Curaj: Foarte sincer! În măsura în care… Mă rog… Dacă îmi cereţi date, nu am, dar o să fiu foarte sincer.
Matei Udrea: Din punctul dumneavoastră de vedere, se mai poate face ceva cu şcoala românească? Sau nu mai e cazul să ne gândim la asta şi trebuie să ne resemnăm cu ideea că ne salvăm individual copiii, fiecare pe unde putem?
Adrian Curaj: Dacă vă uitaţi în ce am declarat de-a lungul timpului, tot asta o să spun şi acum: eu am mare încredere în capacitatea extraordinară - nu ştiu de unde vine - în capacitatea naturală a copiilor noştri. Bun, plec de la statement-ul (declaraţia - n. red.) acesta. Doi: să ştiţi că prea mult, credeţi-mă, prea mult se pune lumină în scena de lucruri proaste faţă de şcoala românească, faţă de lucrurile interesante care se întâmplă în şcoala românească! Şi sunt multe.
Matei Udrea: Care sunt lucrurile acelea bune?
Adrian Curaj: Ooo, Dumnezeule mare! Atâtea şcoli care... Nici nu vă imaginaţi ce frumos se întâmplă... Eu am vizitat şcoli, eu nu vorbesc din cărţi, chiar dacă nu mai sunt ministru. Mă duc pentru că sunt curios. Sunt oameni dedicaţi, dar niciodată nu găseşti lumina potrivită să pui pe ei, pentru că eu cred că dacă am pune lumină, şi ar trebui multe lumini pe oamenii aceştia, am rămâne surprinşi că şcoala românească nu este chiar atât de neajutorată cum pare. În continuare, însă, vreau să vă spun ceva: ce i-ar trebui foarte mult şcolii româneşti şi asta am ţinut mult şi când am fost ministru. Ar trebui o investiţie extraordinară în două direcţii şi o să vedeţi că bat în două zone diferite. O abordare extrem de serioasă raportată la... Nu sună bine, dar nu găsesc un cuvânt, un long live learning, o pregătire continuă a profesorilor. Dar o chestie care nu-i pe hârtie şi nu e asociată cu un certificat pe care mi-l dă pentru că am nevoie să-mi fac dosarul de promovare. Nu! O chestie care pune la un loc două lucruri. Nu mă gândesc că ei nu-s profesionişti pe zona lor, dar trebuie să pună la un loc tehnologia şi dinamica ei şi gândirea critică!
Matei Udrea: Ceea ce lipseşte. Amândouă lipsesc.
Adrian Curaj: Amândouă lipsesc! Dar uitaţi-vă ce înseamnă să te uiţi un pic înainte, sunt convins că ştiţi, dar reiau că îmi place. Atunci, în mandatul meu, s-a stabilit curricula pentru clasele V-VIII. A fost o schimbare, în 2016 trebuia încheiată, din 2017 s-a aplicat. Mi-a plăcut pentru că a fost o conversaţie la nivel naţional foarte interesantă, mii de oameni s-au exprimat, am reuşit - profesioniştii, nu eu - să punem lucrurile extraordinar de frumos într-o curriculă în care şi eu cred. Trei lucruri am pus de la mine şi mi-am asumat chestia asta. Am spus-o clar: "Oameni buni, îmi place, eu vreau trei lucruri". Vreau clar mesajul că acea curriculă acoperă doar 75% din timpul şcolii, în rest, rămâne la libertatea profesorului şi a şcolii, trebuie să individualizezi un pic. Doi: vreau gândire critică! Şi, dacă vă uitaţi, în clasa a V-a e pusă "gândire critică". Dar degeaba este doar acolo. Nu se face gândire critică. Gândiţi-vă că era înainte de inteligenţa artificială hype (promovată intens - n. red.)! Era gândire critică. Să încep cu copilul de foarte devreme şi insist că, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine acum, eu cred că avem profesori extraordinari cărora, din punctul de vedere al leadership-ului, de multe ori nu le este recunoscută şi sunt blocaţi pe diverse canale. Eu aş investi în ei, în imersia asta în tehnologie - pentru că oricum vine peste ei - şi tot ce înseamnă act educaţional asociat tehnologiei. Şi, pe aceeaşi greutate, gândire critică! Pentru ca ei să poată să fie în situaţia de a înţelege şi cum sunt eu, şi cum este tehnologia, astfel încât să dea cât mai bine copilului. Deci, revenind puţin, să ştiţi că am încredere în şcoala românească! Sunt atât de multe şcoli şi poate ar fi frumos de vizitat unele dintre ele, pentru că este absolut spectaculos! Este absolut spectaculos! Nu vă vine să credeţi cât de frumos sunt construiţi copiii aceia. Şi nu sunt în buricul Capitalei sau în centrul Clujului sau în centrul Oradei sau... La sat sau orăşele foarte mici. Şi ţine de profesori, de leadership-ul de acolo. Şi, să ştiţi, pe mine mă încarcă. Atunci când nu mai am baterii, cum zic eu, mai dau telefon la unul, la altul: "Băi, vreau şi eu să mai vizitez o şcoală generală, un liceu. Vreau să văd ce se întâmplă în laboratoarele inteligente! ". Că prin PNRR am luat 1.450 de laboratoare inteligente. Nu ştiu dacă ştiţi, acolo avem 20.000 de ochelari de realitate virtuală. Deci eu cred că şcoala românească are toate ingredientele să performeze. Dar şcoala performează numai prin rezultate, prin copii, nu? Şi pentru asta eu cred esenţială investiţia asta în profesor care trebuie făcută. Eu îi respect, aţi văzut, nici n-am spus pe domeniul lor, că fac matematică, că fac chimie, că fac biologie, e treaba lor. Eu vreau tehnologia! Am spus tehnologia şi gândirea critică şi am mai spus un lucru: dacă ar fi să încep cu ceva - şi să ştiţi că asta am ridicat-o ca subiect şi la o întâlnire cu comisarul nostru european atunci când am discutat un pic despre părăsirea timpurie a şcolii şi ce se întâmplă... Din păcate, noi la trecerea de la VIII la IX pierdem foarte mulţi copii din varii motive. Unul dintre ele este neîncrederea în ruta tehnologică. Mai de demult au fost şcoli profesionale, acum sunt licee industriale. Eu aş transforma major zona asta! Pentru că ştiu că zona asta este şi percepută fals, nepotrivit de părinţi ca fiind proastă, fiind pentru loseri, pentru pierzători. Şi ştim că există nevoie de a investi în oameni, dar pe de altă parte este o chestie de care societatea are nevoie. Şi mă gândesc că investiţia acolo ar fi o investiţie de nişă, adică nu tot ce înseamnă liceu. Şi m-aş duce spre zona aceasta de pregătire profesională cu un mesaj foarte clar. Eu am nevoie ca, pe parcursul pregătirii tehnologice să obţin muncitor calificat, tehnician, dar dincolo de profesia lui, imersat în tehnologie, adică în inteligenţa artificială şi altele, astfel încât să fie un lucrător pe domeniul lui care înţelege.
Matei Udrea: Şi cine să facă asta, domnule profesor?
Adrian Curaj: Păi, se poate! Despre asta am şi vorbit...
Matei Udrea: Cine?
Adrian Curaj: Sigur, mi-e greu să spun "tu faci asta", că nu am nici autoritate, dar pe de altă parte am făcut un prim pas.
Matei Udrea: Noi nu avem personal pregătit pentru aşa ceva.
Adrian Curaj: N-avem, dar e oul sau găina! Vă dau exemplul acesta: am cumpărat 1450 de laboratoare inteligente care sunt absolut interesante. Păi, bun, dacă am 1400 şi ceva de laboratoare de genul acesta, destule sunt în licee tehnologice. Eu îmi pun problema cum le folosesc, cum anume fac curricula pentru a încânta copilul de acolo, care are capacităţi egale cu copilul de la liceele teoretice. Numai că acolo poate s-a investit mai puţin, poate a avut probleme acasă, poate au fost alte probleme, nu din cauza lui. Şi atunci aş investi acolo pe ideea aceasta de a construi încrederea în persoană. Odată cu ce investeşti în ei şi transformi zona tehnologică, investeşti şi în profesori, pentru că de foarte multe ori, în zona aceea, se întâmplă următorul lucru: tehnologia există potrivit, copiii sunt deschişi, dar prin faptul că nu s-a investit destul unii profesori... Şi trebuie să fii foarte deschis şi să spui: "Domnule, pornim de la puţin, în sensul că înţelegem că poate nu sunteţi în confort. Odată cu creşterea voastră cresc şi copiii! ". Şi atunci ai mecanism care simultan investeşte în profesor şi investeşte în copil. Copil care la final, când ajunge muncitor calificat sau când ajunge tehnician, nu numai că este profesionist, dar are şi self esteem-ul, stima asta faţă de sine, pentru că dincolo de profesiune el este imersat în tehnologia despre care lumea discută acum. Şi copiii ăştia cum poţi să-i faci: să-mi facă filmuleţe despre ce fac ei. De exemplu, lucrează în agricultură: domnule, uite, fac un concurs de filmuleţe cum creşte planta, dar vreau să mi-o spui în felul tău! Tot felul de astfel de... Poate par visător, dar sunt foarte cu picioarele pe pământ! Pentru că după ce ai băgat banii în 1450 de laboratoare şi astea au costat, să zicem - nu ştiu suma exactă - 250 de milioane de euro, cine te opreşte să pui 150 de milioane sau 200 de milioane de euro într-un fond care este adresat antreprenorilor? Antreprenori care, majoritatea, în cazul ăsta vor veni din zona celor care programează jocuri - aaa, mamă, suntem buni! Avem o comunitate 13-14-15.000 de români care sunt super tari în a programa jocuri! - împreună cu un profesor care ştie cum se predă fizica, biologia. Împreună să vină să producă un conţinut digital care poate fi testat simultan de 20.000 de copii, pentru că avem 20.000 de ochelari! Adică nu plecăm de la zero.
"Când mergeam cu robotul în fabrică, oamenii ni-l stricau seara. Îi tăiau firele. În fabricile din România! De ce? «Că ne iau munca!» Mi-aduc aminte foarte bine reacţia cuiva care muncea greu la o forjă. Am venit cu robotul, a început să-l ajute. În loc să care kilograme multe şi grele, ăsta îi punea acolo. Şi omul face: «Băi, dar ştii că ăsta face treabă bună?»"
Matei Udrea: Dumneavoastră sunteţi inginer electronist de profesie.
Adrian Curaj: Da!
Matei Udrea: Va mai exista această meserie peste 10 ani? Sau va fi înghiţită de noua revoluţie tehnologică?
Adrian Curaj: Haideţi să ne gândim puţin. Eu zic foarte clar că da! Pentru că, dacă ne uităm la tot ce s-a întâmplat, totul a venit din visul extraordinar, uneori total necredibil pentru cei din jur, al cuiva. Cineva care a lucrat în zona de componente, cineva care a lucrat în zona de maşini-unelte, cineva care a gândit un sistem. De exemplu, ce se întâmplă acum cu toată tehnologia asta de a fabrica microcipuri unde am ajuns la nano şi cum sunt fabricate şi cum e distribuită puterea în lumea asta şi cum este localizată în anumite hub-uri importante. Da, eu cred că da! În esenţă, ne gândim la tot ce înseamnă creativitate. Eu îmi aduc aminte, sunt inginer electronist, în viaţa mea anterioară, 15 ani am lucrat în robot control, am construit roboţi, i-am programat, am lucrat la chestia asta ca inginer electronist...
Matei Udrea: Acum ai inteligenţa artificială şi aparate care nu mai au nevoie de om...
Adrian Curaj: Staţi să vedeţi! Şi când mergeam cu robotul în fabrică, oamenii ni-l stricau seara. Îi tăiau firele. În fabricile din România! De ce? "Că ne iau munca! " "Păi, staţi puţin, că nu vă iau munca! " Şi, de exemplu, mi-aduc aminte foarte bine reacţia cuiva care muncea greu la o forjă şi căra nu ştiu ce. Am venit cu robotul, l-am pus acolo, a început să-l ajute. În loc să care kilograme multe şi grele, ăsta îi punea acolo. Şi omul face: "Băi, dar ştii că ăsta face treabă bună? ". Deci, evident, eu sunt de principiul cognitive computing. Cognitive computing înseamnă că las tehnologia să zboare cât mai departe, dar este instrument pe care îl folosesc, adică este drive, nu este driven, nu suntem conduşi de instrument. Noi folosim instrumentul! Şi ăsta e cognitive computing. Adică văd orice fel de inteligenţă artificială care mă ajută să duc mai departe ideile trăznite, că numai oamenii pot să aibă idei trăsnite. Deci, eu cred că profesia va rezista. Că se va restructura ca abordare, că se va rearanja... Dar nu văd niciun fel de... Chiar nu văd!
Matei Udrea: Marile companii de tehnologie din Statele Unite şi nu numai concediază masiv programatorii, de exemplu. Meseria de programator chiar există un semn mare de întrebare dacă va mai exista. Dacă întrebi asistentul AI Claude, nu ştie nici el dacă vor supravieţui programatorii.
Adrian Curaj: Păi, nu ştie, pentru că nu ştie unde este frontieră. Dar, pe de altă parte, sigur că maşina te poate ajuta. Şi eu merg pe chestia asta de cognitive computing. Sigur că maşina poate să potenţeze extraordinar un programator care vine cu creativitatea lui şi cu inovări extraordinare. Maşina, inteligenţa artificială te poate ajuta foarte bine. Dar eu sper să nu ajung la AGI (Artificial General Intelligence - n. red.), la momentul în care inteligenţa artificială este autonomă.
Matei Udrea: De ce speraţi să nu ajungem acolo?
Adrian Curaj: În sensul că sper ca... Sună foarte bine întrebarea, am venit cu bolovanul înainte. Ideea este aşa: pentru că eu cred că îţi trebuie un univers de timp să te acomodezi cu tehnologia. Ea a apărut, e hype (pe val - n. red.). Trebuie să treci de momentul de hype, de momentele de risc în mod deosebit, şi încet-încet să ţi-o aduci aproape de tine, s-o poţi folosi optim, în sensul că este instrument ajutător. Din acest motiv eu cred sincer că va dura o perioadă destul de lungă. Şi mă refer acum şi la zona de cercetare-inovare, în care partea frumoasă... Vedeţi, universităţile sunt instituţiile care probabil au fost cele mai robuste transformărilor din societate, pentru că ele au o mie şi un pic de ani, par un pic inerte, dar ele nu sunt inerte. Ele sunt un deţinător şi un filtru foarte fain a ce se întâmplă cu cunoaşterea în societate şi ponderează un pic lucrurile. Şi mă aştept ca întreaga comunitate să aibă, să zicem, tipul ăsta de răbdare ca împreună să construiască, să se sedimenteze lucrurile astfel încât ce se construieşte acum să nu fie doar hype, să fie ceva ce are şi consecinţe înţelese şi cu responsabilitatea asumată. Deci, din acest punct de vedere spun că timpul pe care eu îl văd înaintea mea nu este suficient ca acest comportament de îmblânzire a dinamicii, ca să pot să obţin rezultate sustenabile acolo, să fie mai lung decât timpul biologic pe care eu îl am la dispoziţie. Dar nu spun că aş avea ceva împotrivă, dacă lucrurile s-ar alinia nu ştiu cum, să avem un AGI mai repede decât ne aşteptăm. Dar eu cred că în contextul acesta multe dintre profesii se vor adapta, în sensul că acest cognitive computing, intersecţia între ce face omul - gândirea lui şi profesionalismul - împreună cu dinamica maşinii şi cu ce găsesc acolo, mă poate duce să găsesc rezolvări pentru provocările majore ale societăţii mai rapid. Nu folosesc cuvinte mari, eu chiar spun ce simt!
"O zonă în care pierdem enorm este zona care nu este academică, adică nu liceul teoretic. Avem liceele tehnologice. Foarte bine! Haideţi să investim aici, pentru această transformare a omului în lucrător nativ digital, imersat în realitatea tehnologică de acum! Fă chestia asta, ai încredere în ei! "
Matei Udrea: Aş vrea să extrapolăm un pic şi să-mi spuneţi cum vedeţi dumneavoastră viitorul omenirii şi al sistemului de educaţie în următorii 20 de ani.
Adrian Curaj: Ce mi se pare important şi provocarea majoră este personalizarea!
Matei Udrea: Adică?
Adrian Curaj: Adică în măsura în care sistemul este construit sau se dezvoltă, în sensul că îţi dă firele orizontale a ceea ce înseamnă "eu sunt"... Educaţia este esenţială. Este cum sunt eu ca cetăţean. Îmi dă chestiile astea şi în partea cealaltă reuşeşte să găsească forma prin care identifică ce este mai bun sau specific în om şi îi dă elementele potrivite să crească cât mai mult, astfel încât şi profesional să se realizeze cât mai bine, cât mai devreme în carieră. Pentru că, vedeţi, dacă mă uit la mine, am evoluat în carieră cu câteva hopuri. Nu spun că e rău. E foarte bine, mă simt foarte bine, dar să zicem că n-am avut un coach (antrenor - n. red.) de un fel anume care să mă facă să zic: "Domnule, spre aia ar trebui să merg, pentru că acolo aş da randamentul cel mai bun! ". Deci, şcoala eu o văd fundamental preocupată pentru tot ce înseamnă eu-cetăţean, eu-om, eu prezent în societate, cu toate cele de responsabilitate şi cu cunoştinţele necesare să fiu acolo. În plus, el se mişcă cu o pensulă frumos pe tot ce înseamnă diferenţa între mine şi tine, fără să însemne inegalităţi, ci pur şi simplu îmi dă şansa. Deci îmi potenţează şansa, nu e vorba de lipsă de egalitate. Şi cred că tehnologia ne va ajuta aici, pentru că distanţa va însemna mai puţin, faptul că în faţa mea am un om care îmi transmite emoţia, dar pot avea şi un avatar care îmi transmite cunoaştere, de oriunde ar fi ea, cea mai bună. Eu ţin foarte mult la componenta asta, eu-cetăţean, eu-om şi eu om care cunoaşte, adică eu-pregătit, cunoscător. Cred că mixul acesta este o provocare şi o zonă în care cred că se va merge. De ce? Care este mecanismul, să poţi să vezi cât mai devreme ce-l mişcă pe copil, pe tânăr, pe adult, care să dea cât mai mult cu responsabilitate faţă de societate şi cu bucurie faţă de persoană? Eu răspund studenţilor mei: "Să vă ajute Dumnezeu ca odată în viaţa voastră, cât mai devreme posibil, să ajungeţi să faceţi cu atâta plăcere ce faceţi, cum fac eu acum, cu plăcerea care fac eu acum ce fac! ". E un mesaj foarte bun şi aşa văd şcoala.
Matei Udrea: Mie mi se pare că e o prăpastie foarte mare între felul în care vedeţi dumneavoastră viitorul şi felul în care arată situaţia în România. La noi, jumătate dintre copii nu termină şcoala. Asta, în condiţiile în care e o chestiune de foarte puţin timp până când nu va mai fi nevoie de aceşti oameni neterminaţi, cu ghilimele de rigoare. Nu va mai fi nevoie de ei nici să sape pe câmp, nici să care saci sau să spele WC-uri pentru că vor fi înlocuiţi de roboţi, au apărut deja prototipuri. Pare că s-a dus trenul şi poporul e rămas în urmă, privind în zare. Ce facem cu milioanele astea de oameni?
Adrian Curaj: Haideţi să ne uităm puţin, că îmi place să pun lucrurile astea...
O zonă în care pierdem enorm este zona care nu este academică, adică nu liceul teoretic. Au fost şcoli profesionale, de acum avem liceele tehnologice. Foarte bine! Haideţi să investim aici, pentru această transformare a omului care este acolo în lucrător nativ digital, imersat în realitatea tehnologică de acum! Fă chestia asta, ai încredere în ei! Mie mi se pare că zona aia poate să facă diferenţa, pentru că în partea cealaltă, de liceu teoretic, majoritatea vin cei unde familia mai pune ceva. Deci acolo e o investiţie permanentă. Dar dincolo parcă i-am uitat şi acolo pierdem 30% din copiii noştri. Dar de ce să-i pierdem? Şi ei se duc pe profesii care ţin de ce le face lor plăcere să facă. Găsesc profesii interesante. Mai târziu ai nevoie de ei, pentru că inteligenţa artificială nu-ţi va ocupa toate profesiile pe care un muncitor specialist, tehnician ţi le acoperă. Pentru că nu e societatea făcută numai din ingineri, doctori, profesori. Ai o grămadă de servicii pe care societatea ţi le cere. Noi nu mai pregătim! Sau nu mai pregătim cu seriozitate. Şi atunci acolo pierdem o mare masă din oameni. Acolo e de luptat şi cu părinţii, pentru că foarte mulţi spun: "Nu, nu te duci acolo, că acolo ajungi muncitor şi lucrezi! ". Nu-i aşa, pentru că şi profesiile s-au schimbat. Aici este o provocare, eu vă spun sincer, dacă aş mai avea timp la dispoziţie, dacă ar fi să investesc energie, acolo aş investi! În transformarea pregătirii tehnologice, a liceului tehnologic. Domnule, ştii ce se întâmplă? Traiectoria aceasta profesională, indiferent cum o numeşti, trebuie să fie asociată traiectoriei academice, cu zone de trecere dintr-o parte într-alta. Poate cineva în zona academică merge la liceul teoretic, dar nu i se potriveşte. Ce faci, îl arunci? Ajunge la Bacalaureat şi ori îi spui să nu se prezinte, ori rata de absolvire este de doar 60 sau 70 la sută? Nu! Poate se mută în zonă tehnologică! Cu ce condiţii? Îmi trebuie un aranjament, ca să se potrivească acolo. Pierde un an, câştigă un an, nu ştiu ce se întâmplă, dar poate unul dintr-o zonă tehnologică care la început a avut probleme acasă, familia nu l-a susţinut, intrând pe calea asta vezi în el o floare care înfloreşte. De ce să nu-l duc dincolo, dacă s-ar potrivi dincolo? Şi încă noi nu discutăm lucrurile astea, nu le avem! Deci, ca să nu pierdem... Ajungem din nou la personalizare. Să ştiţi că zona asta de învăţământ profesional este un tip anume de personalizare. Mă adresez copilului înţelegând că este un boboc neînflorit. Chiar credeţi-mă, eu spun asta cu mare încredere, n-avem copii fără capacitate, noi îi pierdem! Sigur că o să spui de unde încep? De oriunde! Am făcut o investiţie tehnologică acum din PNRR. Super! Avem mii de clase aranjate foarte bine, dotate, am făcut laboratoarele inteligente, am făcut laboratoare de ştiinţă. Extraordinar! Deci am ceva. Acum încep cu oamenii. Unde să încep? Încep cu un domeniu, pot să încep cu alt domeniu. Eu v-am dat un exemplu, că nu-mi place să teoretizez. Am mare încredere în nevoia de oameni profesionişti care pot să înceapă de pe linia tehnologică, pe măsură ce avansezi şi le dai un orizont. După 2 ani eşti muncitor într-un anumit domeniu, după încă 2 ani eşti muncitor specialist, după încă 2 ani eşti tehnician. Tehnicianul ăsta este un tehnician care, probabil, după 8 sau 10 ani de şcoală, lucrează în aeronautică! Adică nu trebuie să-i spună că nu e bine! E foarte bine! Şi atunci, personalizarea îi dă şi self esteem-ul şi valorifică şi ce-i bun în omul ăla, că poate nu e bun să meargă pe o cale pe care nu ia Bacalaureat şi-i închid tot orizontul pentru că am vrut neapărat să meargă acolo. Ţin foarte mult la lucrul ăsta! Şi avem aşa o frumuseţe de copii! Eu vă spun sincer, merg în şcoli, la Râpa Dealului, scuzaţi-mă, sper să nu existe o localitate în România, oriunde. Acolo te uiţi la copiii ăia, dacă începi să vorbeşti cu ei şi te apropii de ei şi nu-i tratezi ca pe loser-i (învinşi - n. red.), le sclipesc ochii! Dar nu ştiu de unde, nu mă întrebaţi de ce! Nu ştiu, apă, aer, pământ, familie, gene, nu ştiu! Absolut spectaculos. Şi noi de la asta trebuie să pornim. Noi nu pornim nici de la profesorii care sunt aiurea, nici de la copii care nu sunt în stare şi nici de la o societate care nu înţelege şcoala, că şi dumneavoastră aţi crescut şi eu am crescut în respect faţă de şcoală. Unii nu ştiu să şi-l exprime. Un respect faţă de şcoală există, că este o instituţie importantă în societate. Şi atunci, care sunt guiding principles (principiile călăuzitoare - n. red.)? Şi eu v-am spus: copilului, şcoala trebuie să-i dea tot ce-i trebuie să fie cetăţean şi să aibă cunoaşterea potrivită. Şi trebuie să penduleze pe ceea ce înseamnă plăcere personală şi s-o valorifice. Asta înseamnă pentru mine şcoala. Dar să vă dau şi exemple. Se întâmplă lucruri. De exemplu AVE, Asociaţia pentru Valori în Educaţie, a investit şi acum avem 600-700, vreo 800 de directori de şcoli în care s-a investit. S-a investit în capacitatea lor de leadership (conducere - n. red.). Şi după ce s-a investit în ei, pentru că toată lumea şi-a dat seama că nu e suficient să pui liderul, trebuie să ai şi canalele, s-a investit în echipa managerială a şcolii. Şi acum, să vedeţi, sunt şcoli… Încă o dată, merită mers! O să spuneţi "sunt 700-800"! Da, dar încă o dată, cu puţin efort începe primăvara. Dacă am coerenţă în toată chestia asta, se întâmplă! Se fac experimente majore, nu că mă joc, mă duc acolo într-o zi. Luni de zile, lucrându-se cu şcoală, de la leadership şi până la ce se întâmplă, la cum arată curricula. Haideţi să vedem mai mult lucrurile astea! Să ajungă pe hârtie, în presa online sau la televizor exemple de genul ăsta. Pentru că exemplul pozitiv ar putea să ajute foarte mult. Pentru că eu aud uzual "nu, nu se poate, suntem varză", sunt nu ştiu ce, dar nu aud "uite cum arată acolo! ". Sunt, dar uite cum arată acolo, dar uite cum arată alternativa! Sigur că nu se întâmplă din varii motive, dar ce ar fi dacă am face ceva de genul ăsta?
"Noi, europenii, suntem extraordinari în a produce cunoaştere, dar nu reuşim să o valorificăm! Adică suntem buni şi, dacă ne uităm la ce facem, la vârful ştiinţei, suntem acolo. Cum facem ca toată această frumuseţe să poată să-şi găsească calea spre implementare, spre practică? Spre industrie, spre economie, spre tot ce înseamnă... Şi aici este provocarea cea mai mare şi n-am un răspuns"
Matei Udrea: Ultima întrebare. Domnule profesor, se spune că Europa ar rămâne în urmă la inovaţie şi cercetare mai ales faţă de China şi Statele Unite. Voiam să vă întreb dacă sunteţi de acord cu asta şi, dacă da, cum se mai poate recupera acest decalaj.
Adrian Curaj: E o discuţie purtată peste tot şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în China, dacă ne uităm la cum se lucrează în China, de exemplu... 7 zile fără limite de 8 ore, 6 ore, au foarte puţin timp oamenii, vorbeam cu colegi de-ai mei de acolo şi-mi spuneau că, dacă au o săptămână pe an concediu, e o chestie, dar trebuie să se întoarcă, pentru că este concurenţa foarte mare. Noi nu vedem şi n-avem cum să vedem, dar ştim că există un decalaj major între vârfuri şi ce se întâmplă acolo, abordare mandarină...
Matei Udrea: Rezultatele le vedem. Sunt maşinile electrice care au invadat şi România şi care sunt pe cale să pună în cap industria europeană de autoturisme.
Adrian Curaj: Ce se întâmplă... În Statele Unite mă uit şi am citit că, la Fundaţia Naţională de Ştiinţă, board-ul (comitetul - n. red.) ştiinţific care îţi dă până la urmă încrederea, reputaţia, a fost dat afară. Toţi! Mie mi se pare groaznică chestia asta! Ce şansă cred eu că are Europa: are şansa unei mediane, dacă vreţi. Unei mediane legate profund de valori şi de cultură! În jurul lor putem să mergem. Cultura înseamnă şi respectul unii faţă de alţii şi încercarea de coeziune socială...
Matei Udrea: Domnule profesor, eu înţeleg ce spuneţi dumneavoastră, dar uitaţi cum stau lucrurile. Ştiţi mai bine decât mine: Tiktok-ul, instalat pe toate telefoanele din România, este o reţea de socializare chinezească.
Adrian Curaj: Da.
Matei Udrea: Toate datele noastre, tot ceea ce primim noi în feed este stabilit de Partidul Comunist Chinez. Pentru că, deşi se spune că e o companie privată, noi ştim foarte bine cum funcţionează, de fapt, lucrurile într-un stat totalitar. Cum era şi pe vremea lui Ceauşescu...
Adrian Curaj: Acolo e totul ordonat şi totul colectat.
Matei Udrea: Bazele noastre de date, toate emailurile, tot ce stocăm în cloud sunt la americani. Toate datele noastre personale. Practic, toate reţelele de socializare, tehnologia de vârf, inteligenţa artificială, roboţii conversaţionali, machine learning, toate vin din afară. Şi Europa ce face? Rămâne muzeu în aer liber?
Adrian Curaj: Este provocarea care permanent, în toate documentele, este prezentată. Suntem extraordinari în a produce cunoaştere, nu reuşim să o valorificăm! Şi asta e o mantră. Adică suntem buni şi, dacă ne uităm la ce publicăm, la ce facem, la vârful ăsta al ştiinţei, suntem acolo. Nu avem niciun fel de problemă. Problema este că a apărut - şi recunoaştem de la Lisabona, din 2000!, când am spus că vrem să punem 1%-3% în cercetare...
Matei Udrea: E un sfert de secol trecut degeaba.
Adrian Curaj: Da, sigur că da! Cum facem ca toată această frumuseţe să poată să-şi găsească calea spre implementare, spre practică? Spre industrie, spre economie, spre tot ce înseamnă... Şi aici este provocarea cea mai mare, n-am o soluţie. Dacă o aveam, eram cea mai mare chestie. Dar cred că este important pentru Europa să facă un lucru. Cred că ar trebui să folosească avantajul ei... Că noi ce facem? Încercăm să jucăm ca arbitri pe teren. Adică suntem foarte buni regulatori, să punem standarde în tot ce înseamnă partea asta, Digital Act şi tot felul de alte documente foarte faine care reglează dimensiunea asta etică cu tehnologie şi cu toate celelalte lucruri. Dar, dincolo de chestia asta, Europa a pierdut bătălia cu ea însăşi. Să spună: "Domnule, sufletul meu aici, aici şi aici! ". Că nu poţi să te baţi cu 1,4 miliarde la chinezi, 1,4-1,5 miliarde la indieni, că şi ei se mişcă foarte repede, câteva sute de milioane la americani, echivalent cu ce ai tu. Şi atunci cred că nu este o focalizare. E un joc greu. Eram într-un panel european şi discutam viitorul profesiilor, viitorul profesorilor în ştiinţă. Şi aici era provocarea foarte mare. Până vine tehnologia, tot ce înseamnă AGI-ul sau, până atunci, Inteligenţa Artificială, aşa cum este ea, este depozitată la alţii şi ei au instrumentele cele mai mari. Europa ce face? Şi era ideea asta care mi s-a părut interesantă că noi trebuie să fim suficient de puternici să ne păstrăm freedom of speech, care înseamnă în cercetare libertatea de a cerceta, să fim o casă bună pentru toţi cei deştepţi cărora încearcă unii să le pună grile - cum e acum la americani sau în China -, să fim deschişi unei colaborări internaţionale, că trebuie să acceptăm că multipolaritatea va fi new normal (noua normalitate - n. red.). Şi trebuie încă o dată să valorificăm ceea ce putem noi, să înţelegem unde suntem. Şi suntem buni în câteva locuri! Dacă ne uităm în China, ce se întâmplă acum, ei de unde au chestiile astea? Păi, hai să nu uităm, cu 15 ani înainte au fost fabricile noastre acolo, care au simţit gustul sângelui, au câştigat bani foarte uşor, au făcut profituri foarte mari şi acum vine consecinţa peste ei, pentru că tot ce s-a întâmplat atunci a fost preluat. Sigur, chinezul a copiat la început, după care a dezvoltat, după care a atras oameni buni crescuţi în alte părţi. Şi acum e provocarea foarte mare care discută de research security (securitatea cercetării - n. red.) şi modul în care chiar pui sub întrebare colaborarea. Adică, până acum, orice cercetător se ducea unde voia el şi... Da, dar acum am început să vedem că noi, statul, zona publică, bagă bani şi în Europa - se vede şi programul-cadru de cercetare - mulţi, frumoşi, foarte bine, după care toată producţia, toată cunoaşterea de acolo zboară rapid într-o parcare în care există posibilitatea să manufacturez imediat, să cresc imediat. E o provocare căreia aş vrea să îi găsim împreună o soluţie.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult!
Medikatv.ro
