Fenomenul suedez al săriturii cu prăjina, Armand Mondo Duplantis, cântă despre culoarea sa preferată într-o campanie de promovare a primei ediţii a Ultimate Championship, relatează AP.
Dublul campion olimpic a lansat vineri, împreună cu World Athletics, piesa „Gold”, care va fi imnul viitoarei competiţii, ce se mândreşte cu un fond total de premii de 10 milioane de dolari.
Ultimate Championship se va desfăşura la Budapesta în perioada 11-13 septembrie, aducând în prim-plan campioni olimpici, mondiali şi ai Ligii Diamantului în cadrul a trei sesiuni de seară. Medaliaţii cu aur la probele individuale vor câştiga 150.000 de dolari.
Duplantis, în vârstă de 26 de ani, s-a ocupat ocazional de muzică în ultimii ani şi şi-a lansat primul single, „Bop”, în 2025.
Duplantis, deţinătorul recordului mondial, spune că visează să câştige un premiu Grammy.
Piesa „Gold” a fost compusă de Duplantis împreună cu Carl Silvergran şi Oscar Chase, iar producţia a fost realizată de Chase, se arată în anunţul World Athletics.
„Am compus piesa cu ideea de a reprezenta ceva mult mai mare decât tine însuţi”, a declarat Duplantis. „Cred că asta facem cu toţii când suntem pe pistă. Ne reprezentăm familia, echipa, antrenorii, şi îmi place foarte mult acest concept. Muzica şi sportul sunt cele două lucruri care unesc oamenii în cel mai frumos mod, iar «Gold» este o expresie a acestui lucru.”
Videoclipul care însoţeşte piesa a fost filmat în capitala Ungariei şi include imagini de arhivă cu Duplantis din perioada în care era un tânăr atlet.
Duplantis, născut în Louisiana, a declarat anul trecut pentru canalul Olympics că muzica este pentru el „o formă de terapie". "Îmi place foarte mult să am şi altceva de făcut şi să mă detaşez puţin de sport.”
La Ultimate Championship, noua sa piesă „va fi integrată în transmisiunea televizată şi în experienţa evenimentului live, conectând fanii din stadion cu publicul din întreaga lume”, a transmis World Athletics.
Duplantis urmează să interpreteze „Gold” live în stadion, la finalul evenimentului.
„Ultimate este conceput în mod intenţionat pentru a pune în valoare talentele şi pasiunile celor mai mari vedete ale sportului nostru, atât pe pistă, cât şi în afara ei”, a declarat Sebastian Coe, preşedintele World Athletics. „Mondo este unul dintre cei mai recunoscuţi şi mai titraţi atleţi ai noştri, şi suntem extrem de încântaţi că el este cel care a creat imnul Ultimate.”



























