Vodafone vrea să împiedice apariţia reclamelor şi a altor materiale care îi promovează serviciile în publicaţiile din online şi print dedicate “creării şi distribirii discursurilor instigatoare la ură şi a ştirilor false”, anunţând noi reguli la nivel global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noile reguli, care sunt deja în vigoare, includ definiţia Vodafone pentru discursul instigator la ură şi pentru ştirile false, pentru a putea determina dacă o anumită publicaţie poate difuza reclame Vodafone, ceea ce nu implică schimbarea politicii companiei în ceea ce priveşte accesul la respectivele site-uri sau produse media.

"Discursul instigator la ură şi ştirile false ameninţă să submineze principiile respectului şi încrederii, care unesc comunităţile. Vodafone are un puternic angajament în ceea ce priveşte diversitatea şi incluziunea şi pune mare preţ pe integritatea proceselor şi instituţiilor democratice, care sunt adesea ţinta promotorilor ştirilor false. Nu vom tolera ca brandul nosttru să fie asociat cu un astfel de conţinut abuziv şi dăunător", a declarat Vittorio Colao, director executiv al Vodafone Group.

Compania defineşte discursul instagator la ură drept un discurs ce urmăreşte, în mod deliberat, umilirea femeilor sau a minorităţilor vulnerabile, iar ştirile false drept informaţii prezentate ca fiind bazate pe fapte, dar care nu au o sursă primară credibilă, cu scopul de a înşela cititorii. 

Potrivit grupului britanic, furnizorii de servicii publicitare, inclusiv Google şi Facebook, trebuie să ia “toate măsurile necesare” pentru a se asigura că reclamele la Vodafone nu apar alături în publicaţiile sau pe platformele de social media care promovează discursuri instigatoare la ură şi ştiri false.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.