Compania de asigurări Omniasig, membră a grupului austriac Vienna Insurance Group, a anunţat, miercuri, că a fost realeasă drept asigurător pentru Romaero, companie specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport civile şi militare, urmând să furnizeze servicii de asigurare în limita valorii de 650 milioane dolari pentru perioada 2018 – 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Omniasig furnizează servicii de asigurare pentru Romaero, în cadrul poliţei „Aviation Premises, Hangarkeeprs and Products Liability Insurance” (asigurarea de răspundere faţă de terţi – răspunderi aeronautice privind activităţile desfăşurate în locaţiile asiguratului, a operatorilor de hangare şi pentru produsele aeronautice) din primăvara acestui an.

Limita anterioară de răspundere era de 200 milioane dolari, dar aceasta a fost crescută după contractul încheiat între Romaero şi Boeing. potrivit companiei.

”Necesitatea majorării acoperirii Romaero a survenit după semnarea unui contract de colaborare între companie şi una dintre cele mai mari linii de aeronave comerciale din Europa. Astfel, din luna noiembrie, poliţa amintită, specifică producătorilor sau companiilor de mentenanţă aeronave, ajunge la valoarea de 650 milioane de euro pentru a acoperi valorile necesare implicate de acordul de servisare a aeronavelor tip Boeing încheiat de Romaero cu producătorul american”, se arată în comunicat.

Omniasig evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calităţii serviciilor oferite clienţilor prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS), validat la nivel internaţional. ”Rezultatul NPS la nivel general a fost în intervalul ianuarie – septembrie 2018 de 85%, nivel similar cu cel înregistrat pe parcursul anului 2017”, se arată în comunicat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.