Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, afirmă că un deficit bugetar de 3% nu trebuie să fie, aşa cum lasă unii politicieni să se creadă, nivelul minim, ci nivelul maxim. ”Dacă tot timpul trăieşti cu deficit peste 3% şi dacă vezi 3% ca fiind nivelul minim de deficit, atunci când apare o criză nu-ţi mai permiţi să ajuţi oamenii”, atrage atenţia premierul desemnat.
”Ţinta de 3% deficit este în mintea multor oameni politici un nivel minim, dar el, în realitate, trebuie să fie nivelul maxim, fiindcă în vremuri economice bune trebuie să faci excedent, trebuie să economiseşti, astfel încât când apare o criză să poţi ajuta oamenii şi întreprinderile. Dacă tot timpul trăieşti cu deficit peste 3% şi dacă vezi 3% ca fiind nivelul minim de deficit, atunci când apare o criză nu-ţi mai permiţi să ajuţi oamenii. Nivelul datoriei publice în România a fost 20% din PIB în urmă cu 20 de ani. A fost 40% în urmă cu 10 ani, e 60% acum. Avem tot mai multă datorie, la un moment dat nu o să o mai putem duce, de aceea obiectivul nostru trebuie să fie să avem o creştere economică mai mare decât deficitul. Economia să crească mai mult decât datoria. Doar atunci o vom putea duce”, a afirmat Siegfried Mureşan, joi seară, la Euronews România.
Siegfried Mureşan a susţinut, de asemenea, că se aşteaptă ca în următoarele luni inflaţia să coboare la sub 6%.
Premierul desemnat a reafirmat că ar fi ”just şi necesar” să existe o indexare a pensiilor ”şi dacă este posibil şi a salariilor”, el arătând că la momentul creionării legii bugetului de stat pentru anul viitor se va şti cât este posibil din această creştere.
