România în Liga Naţiunilor: Răzvan Marin – Gheorghe Hagi ne-a transmis că în momentul de faţă pentru el suntem undeva la 50% din potenţialul nostru

România în Liga Naţiunilor: Răzvan Marin – Gheorghe Hagi ne-a transmis că în momentul de faţă pentru el suntem undeva la 50% din potenţialul nostru

Răzvan Marin a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă susţinută în Suedia, că selecţionerul Gheorghe Hagi le-a spus tricolorilor că în acest moment ei sunt la aproximativ 50 la sută din potenţial.

Fotbalistul a menţionat că pentru naţională urmează meciuri dificile, dar el şi colegii săi sunt pregătiţi.

“Cred că toate trei echipele sunt echipe puternice, echipe care au un fizic foarte bun şi cu siguranţă fiecare meci va fi greu din acest punct de vedere. Dar cred că suntem pregătiţi, ne-am antrenat foarte bine în această săptămână şi sunt sigur că putem scoate un rezultat bun.

Cred că am arătat de multe ori că suntem o echipă matură, o echipă bună care poate pune probleme oricui. Aici mă refer de la calificarea pentru european până în momentul de faţă. În ceea ce mă priveşte, sper să-mi continui forma bună şi la echipa naţională, să ajut echipa cât pot de mult şi de bine. Cred că suntem o echipă matură, care ştie ce vrea şi ştim ce trebuie să jucăm ca să aducem suporterii din nou aproape de noi, să creăm acea emulaţie şi să aducem din nou rezultate bune pentru România.

Vă spun sincer, chiar şi în această săptămână, bineînţeles că domnul Hagi cere foarte mult de la noi şi chiar ne-a transmis că în momentul de faţă pentru el suntem undeva la 50% din potenţialul nostru”, a spus Răzvan Marin.

Naţionala României înfruntă vineri seară Suedia, la Solna, de la ora 21:45, în primul meci din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră