Grupul românesc de arhitectură, inginerie şi construcţii Leviatan, prima organizaţie din Europa de Est care obţine tripla certificare pentru proiectare, execuţie şi managementul securităţii informaţiilor, din partea British Standards Institution

Grupul românesc de arhitectură, inginerie şi construcţii Leviatan, prima organizaţie din Europa de Est care obţine tripla certificare pentru proiectare, execuţie şi managementul securităţii informaţiilor, din partea British Standards Institution

Grupul românesc de arhitectură, inginerie şi construcţii Leviatan este prima organizaţie din Europa de Est care obţine tripla certificare pentru proiectare, execuţie şi managementul securităţii informaţiilor, acordată de British Standards Institution (BSI), alăturându-se companiilor Skanska, Balfour Beatty şi BAM.

Leviatan Group a devenit prima organizaţie din Europa de Est care obţine certificarea BSI Kitemark™ pentru Building Information Modeling (BIM), acordată de British Standards Institution (BSI), conform informaţiilor publice disponibile, fapt ce plasează grupul românesc în aceeaşi categorie cu giganţi globali precum Skanska, Balfour Beatty şi BAM - companii cu cifre de afaceri de miliarde de euro”, transmite compania într-un comunicat. 

Leviatan Design şi Ubitech Construcţii, companii parte a Leviatan Group, au obţinut certificarea BSI Kitemark™ pentru proiectare, execuţie şi managementul securităţii informaţiilor, în acord cu standardele ISO 19650-1:2018, ISO 19650-2:2018 şi ISO 19650-5:2020.

”Pentru clienţii din sectorul public şi privat, certificarea se traduce prin beneficii concrete: reducerea timpului de execuţie cu până la 30%, eliminarea erorile costisitoare din şantier şi creşterea semnificativă a controlului asupra costurilor şi a termenelor”, precizează comunicatul.

„Această certificare confirmă nu doar nivelul tehnic pe care l-am atins, ci şi maturitatea organizaţională, capacitatea de a gestiona informaţiile şi de a livra proiecte complexe într-un mod predictibil şi sigur. Certificarea BSI nu este un trofeu, ci un paşaport care ne deschide accesul la cele mai exigente proiecte internaţionale”, a declarat Cătălin Podaru, fondator şi CEO Leviatan Group.

Certificarea BSI Kitemark™ obţinută de Leviatan Group vine într-un moment în care România îşi aliniază sectorul construcţiilor publice la cerinţele europene de digitalizare, inclusiv adoptarea obligatorie a metodologiei BIM pentru proiectele publice până în 2028.

”Leviatan Group, cu o cifră de afaceri consolidată de peste 500 de milioane de lei în 2024, a demonstrat deja valoarea abordării digitale în proiecte complexe precum extinderea şi modernizarea Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii, o infrastructură NATO compatibilă cu F-16 şi F-35, după ce a finalizat lucrările în timp record, cu 25% înainte de termen”, subliniază compania.

„Pentru clienţii noştri, certificarea înseamnă procese transparente, informaţii securizate şi certitudinea că lucrează cu un partener validat internaţional, capabil să livreze proiecte complexe la cele mai înalte standarde”, a explicat Maria Vasi, Director Operaţional şi Transformare la Leviatan Group.

Grupul îşi susţine procesele digitale prin utilizarea platformei Autodesk Construction Cloud (ACC), care este, la rândul său, certificată BSI Kitemark™. Aceasta susţine fluxurile şi funcţionalităţile necesare unui management structurat şi standardizat al informaţiilor, esenţial pentru livrarea proiectelor complexe din domeniul arhitecturii, ingineriei şi construcţiilor.

„British Standards Institution este mândră să sprijine echipele Leviatan şi Ubitech în valorificarea avantajelor pe care le oferă utilizarea corectă a metodologiei BIM. Aş dori să mulţumesc companiilor Leviatan Design şi Ubitech Construcţii pentru implicarea activă a echipelor lor în procesul de audit realizat de BSI, în cadrul căruia au demonstrat angajament pentru îmbunătăţirea continuă a abordării lor privind modelarea informaţională a clădirilor”, Gary Pattison, Certification Team Manager, BSI Group.

Certificarea BSI Kitemark™ pentru BIM este acordată doar organizaţiilor care demonstrează implementarea riguroasă a standardelor ISO 19650 pe parcursul întregului ciclu de viaţă al proiectelor. BSI, fondată în 1901, este prima organizaţie de standardizare din lume, care operează în 195 de ţări.

Leviatan Group, format din companiile Leviatan Design (liderul pieţei de arhitectură din România în 2023 şi 2024, conform IBC Focus şi Agenda Construcţiilor), Ubitech ConstrucţiieConfaire Immersive Design şi Copraag Entrepreneur, oferă soluţii integrate de proiectare şi execuţie, prin intermediul celor mai noi tehnologii. Cu o echipă de peste 280 de specialişti, Leviatan Group este un partener de încredere pentru dezvoltarea şi livrarea de proiecte complexe la standarde internaţionale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră