Directorul Dispeceratulul Energetic Naţional, Transelectrica, Virgiliu Ivan, a afirmat că sunt necesare investiţii majore în linii electrice, în unităţi de transformare, dar că trebuie avute în vedere şi investiţii în dezvoltarea de platforme informatice şi în sisteme SCADA
Virgiliu Ivan a declarat, luni, la conferinţa News.ro - Energy road - Energie la tine acasă - Ediţia a VII-a, că trebuie prevenite situaţiile care pot deveni periculoase în acest domeniu.
”De aceea ceea încerc să transmit este că nu alarmez, ci încerc să atrag atenţia, să adun lângă noi, Transelectrica, noi cei la Transelectrica, alături de cei la Dispeceratul Energetic Naţional, entităţi, autorităţi ale statului, astfel încât împreună să prevenim situaţii care ar putea deveni periculoase şi împreună să stabilim paşi pe mai departe”, a afirmat Virgiliu Ivan.
El s-a referit şi la investiţiile Transelectrica.
”Sunt necesare investiţii şi sunt foarte vizibile investiţiile majore, cele în linii electrice, în unităţi de transformare, dar ceea ce trebuie să avem în vedere nu sunt doar aceste mari investiţii care se realizează în ani şi cu costuri foarte mari, sunt şi acele investiţii în dezvoltarea de platforme informatice cu care conducem Sistemul Energetic Naţional, în sistemele SCADA pe care le deţinem şi care sunt mai puţin vizibile. E nevoie de aplicaţii, e nevoie de tot felul de instrumente care să ne ajute în conducerea prin dispecer, având în vedere faptul că această penetrare din ce în ce mai mare a surselor regenerabile a însemnat şi înseamnă modificări profunde în activitatea noastră de conducere prin dispecer”, a explicat directorul Transelectrica.
El a prezentat şi un exemplu legat de modul cum are loc pregătirea funcţionării sistemului energetic pentru a doua zi.
”Şi un exemplu pe care l-am dat în mai multe rânduri şi pe care o să-l dau şi acum se referă la faptul că la pregătirea funcţionării sistemului şi dacă până acum 15 ani puteai pregăti un an de zile înainte cum va funcţiona sistemul în ziua X, acum, pe fondul acesta al regenerabilelor, aflăm cum va funcţiona sistemul în ziua următoare abia la ora 22. Atunci avem toate rezultatele venite din activitatea de piaţă, din activitatea tehnică şi din calcule de siguranţă. Şi dacă acestea indică că sunt probleme noaptea demărăm alte activităţi astfel încât ziua din perspectiva alimentării cu energie electrică să fie una cât se poate de sigură”, a mai afirmat Virgiliu Ivan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.