Camera de Comerţ Americană în România – AmCham România a transmis, vineri, un apel public pentru găsirea de soluţii de reducere a cheltuielilor. ”România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile”, a transmis organizaţia, adâugând că ”mizele negocierii trebuie să depăşească logica electorală şi orgoliile personale”. Oamenii de afaceri consideră că trebuie păstrată cota unică de impozitare, reduse ”portiţele”, colectat TVA şi reducere evaziunii fiscale.
AmCham Romania transmite, vineri, un nou apel public, apreciind că ”România are nevoie de consens şi soluţii”.
”Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de care România are nevoie creşte îngrijorarea în rândul comunităţii de afaceri, tensiunea în societate şi transmite semnale negative către partenerii instituţionali, finanţatori şi agenţiile de rating”, au transmis, vieneri, reprezentanţii organizaţiei.
Aceştia fac, în numele celor peste 600 de companii membre active în România în 32 de sectoare economice, ”un apel la aliniere pentru adoptarea soluţiilor de care România are nevoie urgent”.
”Mediul de afaceri vrea ca interesele şi bunăstarea României să fie puse mai presus de agende politice şi soluţiile care vor fi adoptate să nu conducă la adâncirea dezbinării din societate. Mizele negocierii trebuie să depăşească logica electorală şi orgoliile personale”, a mai transmis AmCham.
Reprezentanţii organizaţiei afirmă că ”este clar că România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni coerente pentru parcursul economic al ţării pe termen lung”.
”Comisia Europeană aşteaptă un plan coerent din partea României la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) din data de 8 iulie, iar Agenţia de Rating Fitch a transmis ieri un mesaj de îngrijorare în perspectiva emiterii raportului de evaluare pe 15 august.
Astfel, sub presiunea riscurilor majore care planează asupra economiei, considerăm că singura variantă viabilă este ca România să păstreze ceea ce s-a dovedit benefic până acum şi să evite orice ar putea agrava situaţia. În niciun scenariu Romania nu îşi permite retrogradarea la junk, intrarea în incapacitate de plată, suspendarea fondurilor europene sau frânarea economiei prin măsuri contraproductive”, au mai transmis oamenii de afaceri.
Potrivit acestora, ”cota unică de impozitare drept cea mai potrivită variantă pentru depăşirea acestui impas, concomitent cu restructurarea urgentă a cheltuielilor publice”.
”Reducerea semnificativă a risipei cu prioritizarea clară a destinaţiei alocărilor bugetare este temelia unei redresări durabile. Nu există o alternativă viabilă fără acest pas, alături de asumarea unor măsuri reale şi curajoase pentru reducerea evaziunii fiscale şi a decalajului de TVA.
Beneficiile pe care cota unică le-a generat în creşterea economică a României sunt incontestabile: extinderea semnificativă a clasei de mijloc, creşterea participării pe piaţa muncii, reducerea muncii la negru, intensificarea convergenţei economice reale. Cota unică rămâne unul dintre puţinele avantaje competitive pe care România le mai are în regiune, în competiţia pentru menţinerea şi atragerea de investiţii. Este un sistem simplu, transparent şi predictibil, uşor de administrat, atât pentru stat, cât şi pentru contribuabili”, a mai transmis Acham.
AmCham România susţine aplicarea unei cote unice generalizate pentru toate categoriile de venit, cu eliminarea tuturor portiţelor şi excepţiilor pentru a permite o colectare superioară şi concentrarea eforturilor pe reformele structurale reale.
”Echitatea socială, un deziderat legitim pentru reprezentanţii statului, poate fi asigurată în mod foarte eficient de cota unică generalizată cu aplicarea de deduceri pentru salariile mici.
Prin contrast, introducerea unui sistem progresiv de impozitare în acest moment de incertitudine fiscală şi macro-bugetară va determina, mai degrabă, o accentuare a dezechilibrelor. Ţările care au trecut la impozitarea progresivă au făcut-o doar după perioade lungi de tranziţie, cu pregătiri tehnice serioase şi campanii ample de informare a contribuabililor. România nu este într-o astfel de situaţie încă”, a mai transmis organizaţia.
Potrivit acesteia, ”în actualul context marcat de urgenţa corectării unui deficit bugetar excesiv într-un interval scurt, impozitarea progresivă nu reprezintă o soluţie reală”.
”Nu va aduce o creştere a colectării, nu va corecta cauzele dezechilibrelor ci doar deviază atenţia de la reformele structurale. Este esenţial ca viitorul pachet de măsuri economice şi fiscale să aibă în vedere nu doar suplimentarea veniturilor bugetare pe termen scurt, ci şi evoluţia ulterioară a economiei. Fără asigurarea unui cadru atractiv pentru investiţii, în care sectorul privat să performeze, riscul este ca eventualele creşteri de taxe să nu aducă mai multe fonduri la bugetul de stat, ci să sufoce şi să contracte economia”, a mai transnis organizaţia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.