Senat: Premierul şi preşedinţii Parlamentului vor beneficia, la fel ca preşedintele României, de asistenţă medicală în deplasările oficiale Politic Intern Abonament 11 oct 2017
Moţiunea simplă intitulată "PSD dăunează grav sănătăţii", la vot final în Camera Deputaţilor Politic Intern 11 oct 2017
Legea privind etichetarea produselor care conţin acizi graşi trans-nesaturaţi şi reducerea acestora la maximum 2% din conţinutul alimentelor, adoptată de Senat Politic Intern 10 oct 2017
Ordonanţa prin care a fost introdusă plata CAS şi CASS pentru contractele part-time la nivelul salariului minim a fost respinsă de Senat Politic Intern 10 oct 2017
Ordonanţa privind plata defalcată a TVA, retrimisă la Comisia de buget din Senat Economic 10 oct 2017
Majorarea accizei la carburanţi rămâne în vigoare în forma adoptată de Guvern; senatorii au respins amendamentul privind eliminarea supraaccizei Economic 10 oct 2017
Dragnea, după şedinţa informală de la PSD: A fost o discuţie bună, deciziile vor fi luate în Comitetul Executiv Politic Intern 10 oct 2017
PNL iniţiază modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor privind procedura de demitere a preşedintelui Camerei Politic Intern 10 oct 2017
ANM: Temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în luna septembrie, în special în vest, sud-vest, nord şi centruastăzi, 07:39
FUM LA TIMIŞOARA - DSP Timiş recomandă populaţiei să ţină ferestrele închise şi să nu iasă din case/ Fumul, în urma incendiilor din Serbiaastăzi, 10:06
Opt morţi în SUA, într-un accident de avion la o instalaţie radar a Forţelor Aeriene americane în Alaska. Comandantul ALCOM, generalul Robert Davis, deplânge o ”pierdere devastatoare”astăzi, 11:52
În lupta sa împotriva FIFA, UEFA încearcă să organizeze o Ligă a Naţiunilor împreună cu America de Nordastăzi, 13:30
Profit.roGigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Obezitatea la tineri deschide drumul către diabet, infarct şi AVC: „Trebuie văzută ca o boală tratabilă, nu ca un eşec personal”
În 1.404 localităţi din România, mai puţin de una din zece case are asigurare obligatorie. Analiza PAD.ro pe datele oficiale
Grupul Carmistin îşi reduce dependenţa de energia din reţea prin investiţii în capacităţi proprii de producere a energiei verzi, care vor acoperi 50% din consumul total de energie electrică
Started Agency, agenţie PPC şi full-service, ocupă locul 1 în clasamentul agenţiilor de marketing online din România în 2026
AutoEco.ro creşte cu 27,5% în S1 2026, până la 14,72 milioane lei, în timp ce retailul românesc scade cu 5,7%
Primăria Capitalei: Avarie majoră pe Magistrala Berceni, unde conducta principală de termoficare, veche de 60 de ani, s-a fisurat acum două zile / Sectorul 4, afectat în proporţie de 90%, timp de 4 zileastăzi, 13:39
El Niño ar putea să fie ”cel mai intens de peste 100 de ani”, prevede Met Office. Consecinţe la Tropice. Intensificare a precipitaţiilor şi furtunilor în M.Britanie către noiembrie şi în toată Europa de Nord-Vestastăzi, 15:01
Amenzi de peste trei milioane de lei, date de Protecţia Consumatorilor în ultima săptămână/ Activitatea a 30 de operatori economici, oprită temporar/ Au fost găsite jucării periculoase, bloc alimentar murdar, alimente expirate, spaţii de agrement cu problastăzi, 14:37
Eurostat: România, ţara din UE cu cea mai mare majorare a preţului la carburanţi şi lubrifianţi, în iulie, cu procente bune peste media la nivel de Uniune astăzi, 14:27
FUM LA TIMIŞOARA - DSP Timiş recomandă populaţiei să ţină ferestrele închise şi să nu iasă din case/ Fumul, în urma incendiilor din Serbiaastăzi, 10:06
UPDATE - Deţinutul de la Penitenciarul Baia Mare evadat în urmă cu două zile, prins de poliţişti/ El ar fi vorbit cu persoane cunoscute pentru a fi ajutat să plece din ţarăastăzi, 10:40
Ciprian Ciucu, după pana de curent care a afectat Capitala: Ne bazăm pe generatoare / Am pus bani în buget pentru generatoare şi vom face achiziţie / Avem şi război la graniţă. În orice situaţie de urgenţă e bine să ai sisteme de backupieri, 23:05
15 morţi şi 130 de răniţi, dintre care 23 de copii, după ce ruşii au efectuat două atacuri succesive asupra celui mai mare centru comercial din Krivoi Rog, oraşul natal al lui Zelenskiastăzi, 22:18Externe
Volei masculin: România – Danemarca, scor 2-3, în meci amical din pregătirea pentru CE2026astăzi, 22:14Sport
Avocatul Alexandru Dimitriu (USR): Curtea recunoaşte ea însăşi că nu are niciun text de lege pe care să se sprijine / Nu se pedepseşte omul, ci se vindecă funcţia, ca şi cum nu i-ai lua permisul şoferului, ci ai vindeca maşina de amintirea unei depăşiriastăzi, 22:12Politic Intern
Handbal masculin: HC Buzău, a doua finalistă a Supercupei, după prelungiri şi 14 aruncări de la 7 metri cu CSM Bucureştiastăzi, 22:08Sport
Curtea Supremă îi permite lui Trump să continue, deocamdată, construcţia controversatei săli de bal de la Casa Albăastăzi, 21:54Economic
România va sprijini Serbia în lupta cu incendiile de pădure / Elicopterul Black Hawk rescEU, pregătit pentru prima misiune internaţională astăzi, 21:52Eveniment
Serbia cere ajutorul Uniunii Europene pentru stingerea incendiilor, deşi preşedintele Vucic susţinea că n-ar avea nevoie. Belgradul a apelat deja la Moscovaastăzi, 21:24Externe
Federaţia Daneză de Fotbal promite o alternativă la preşedinţia FIFA, pe fondul scăderii sprijinului pentru Infantinoastăzi, 21:17Sport
CNAS anunţă că spitalele şi medicamentele compensate reprezintă cea mai mare pondere a cheltuielilor în Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate / Soluţii propuse pentru eficientizareastăzi, 21:08Sănătate
Liga Campionilor: Şahtior Doneţk va juca meciurile de acasă pe stadionul echipei Chelseaastăzi, 21:03Sport