Adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Vâlcea, Raoul Alexandru Păunescu, a fost reţinut de DNA, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Ar fi primit 5.000 de euro de la un bărbat care era cercetat penal pentru a determina poliţişti să instrumenteze dosarul astfel încât să se dispună netrimiterea în judecată.
DNA anunţă, joi, într-un comunicat de presă, reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 noiembrie 2026, faţă de următorii suspecţi:
1. PĂUNESCU RAOUL ALEXANDRU, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, cu gradul profesional de comisar-şef de poliţie, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi
2. L.I.C., persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
”Ulterior, la data de 5 noiembrie 2026, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi suspecţi, care au dobândit astfel calitatea de inculpaţi. La aceeaşi dată, cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis DNA.
Potrivit procurorilor, în 29 septembrie 2026, Păunescu Raoul Alexandru ar fi pretins şi primit de la inculpatul L.I.C. suma de 5.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Bălceşti, care efectuau cercetări într-un dosar penal în care L.I.C. era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier (conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat şi conducerea unui vehicul neînmatriculat).
”Astfel, în schimbul banilor, inculpatul Păunescu Raoul Alexandru ar fi promis că îi va determina pe poliţiştii respectivi să efectueze cercetările astfel încât inculpatul L.I.C. să obţină o soluţie de netrimitere în judecată”, a transmis DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea.



























