Preşedintele Curţii de Conturi a României, la reuniunea Comitetului de Contact: Am analizat noi posibilităţi de a intensifica activitatea Comitetului de Contact, cu impact la nivel naţional şi european Economic 5 mai 2022
Raport ASF despre piaţa RCA: Primele brute subscrise au ajuns la 2,47 miliarde de lei în primele trei luni. Reguli noi pentru clienţii cu risc ridicat Economic 5 mai 2022
Consiliul Concurenţei propune reglementări în domeniul transportului alternativ: Tarifele diferenţiate pe orele „de vârf” pot reprezenta un comportament netransparent şi potenţial înşelător pentru pasageri Economic 5 mai 2022
Grupul MedLife a încheiat achiziţia OncoCard Braşov după aprobarea tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei Economic 5 mai 2022
EDP Renewables, al patrulea producător de energie regenerabilă din lume, a realizat un profit net de 66 de milioane de euro în primul trimestru al anului, în creştere cu 75% Economic 5 mai 2022
Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă se va opri planificat pe 8 mai, pentru mentenanţă Economic 5 mai 2022
Kaufland retrage de la comercializare produsul "Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L", din cauza depăşirii valorii admise pentru patulină în acest produs Economic 5 mai 2022
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România i-a cerut din nou ministrului grec al Turismului suplimentarea culoarelor de acces, dar şi a personalului, pentru fluidizarea traficului din punctele vamale Economic 5 mai 2022
Veniturile totale ale Grupului BRD au crescut cu 7,5% în primul trimestru, la 810 milioane lei Economic 5 mai 2022
Matei Păun, Black Sea Fund: Este posibil ca peste un an să vorbim despre o recesiune complicată din cauza inflaţiei. Ceea ce se întâmplă acum a avut loc ultima dată în anii '70 ca urmare a „şocului petrolier” Economic 4 mai 2022
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat introducerea în plen a solicitării PNL-USR privind Comisia de anchetă Mykonos-Nordis şi a cererii AUR-S.O.S România de înfiinţare a unei Comisii privind impactul migraţiei asupra securităţii naţionaleieri, 16:36
Cea mai mare problemă a Coifului de la Coţofeneşti după spectaculosul furt, rezolvată/ Restaurarea artefactului s-a făcut cu metode experimentaleieri, 16:24
Tanczos Barna: 20 de euro pentru fiecare porc crescut în gospodărie / Senatul a adoptat propunerea legislativă pe care am iniţiat-o pentru a sprijini gospodăriile şi fermele comerciale mici în prevenirea răspândirii pestei porcine africaneieri, 19:24
FIFA ar fi acoperit impozitele lui Gianni Infantino în valoare de milioane de euro în Statele Uniteieri, 15:11
Profit.roFabrică nouă în România. REI Grup investește peste 2,5 milioane euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan
Spotmedia.roPatru români conduceau o rețea de prostituție în Marea Britanie. Un vecin suspicios i-a turnat la poliție
La Salt Bank, Black Friday ţine o lună şi aduce cashback, dobânzi speciale, investiţii fără comisioane, super premii şi un Mystery Box
PPC blue va opera, în parteneriat cu OSCAR Downstream, 30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, pe autostrada Moldovei
Ministerul Finanţelor: Deficit sub nivelul programat, investiţii în creştere cu 48,6%, cheltuieli de funcţionare în scădere ca pondere în PIB, în trimestrul III 2026/ Alexandru Nazare: Ţinta de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRRastăzi, 10:49
Ştefan Radu Oprea: Republica Moldova va achiziţiona 62 de platforme de transport multifuncţionale, produse la fabrica Iveco din judeţul Dâmboviţa / Anatolie Nosatîi: Deschide noi oportunităţi de cooperareastăzi, 11:11
UPDATE - Termen la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară şi de promovarea unor persoane vinovate de genocid şi de crime de război / Georgescu urmează să-şi prezinte punctul de vedereastăzi, 05:30
Instanţa supremă, aşteptată să judece contestaţia lui Alexandru Toader la măsura arestului preventiv/ Fiul fostului ministru Tudorel Toader este acuzat de viol, agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexualastăzi, 05:10
Procurorii Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţieastăzi, 10:04
Donald Trump afirmă că vrea să-şi graţieze preventiv ”prietenii”, inclusiv pe Elon Musk, în cazul unei victorii democrate în ”midterms”, şi că va deveni ”domnul veto”astăzi, 00:54
Ministrul Mediului, despre anularea achiziţiei avionului Lidar: În acest moment, nu ne permitem să cheltuim aproximativ 20 de milioane de lei, de la bugetul de stat, pentru un avion / Nu ştim motivul pentru care a fost scos din PNRRastăzi, 14:45Politic Intern
FRF: Oficiali români, delegaţi la patru meciuri europene / Horaţiu Feşnic va arbitra în Liga Europaastăzi, 14:42Sport
Ministerul Mediului: România se pregăteşte să doboare un record mondial - peste 3.000 de voluntari vor planta simultan / Evenimentul ”Pădurea Prieteniei”, în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova astăzi, 14:36Economic
Intotero: Sistemul de monitorizare a pădurilor, plătit din PNRR şi livrat în luna august, nu poate sta la baza amenzilor, fără norme legale. Garda Forestieră are bani pentru bodycam-uri şi maşini, dar nu îi poate cheltui fără hotărârea de guvernastăzi, 14:31Social
Banda destinată mijloacelor de transport în comun va putea fi utilizată de motociclete şi mopede. Preşedintele a promulgat Legea motocicliştilorastăzi, 14:28Politic Intern
INS: Preţurile producţiei industriale au crescut, în septembrie 2026, cu 2,6% faţă de august şi cu 13,8%, raportat la septembrie 2025/Industria energetică, avans de 25%, comparativ cu septembrie 2025 astăzi, 14:27Economic
Neamţ: Doi părinţi, arestaţi preventiv pentru că şi-ar fi violat şi lovit cei trei copii de 5, 7 şi 8 ani/ În plus, cei doi parteneri i-ar fi obligat pe micuţi să asiste la întreţinerea unor acte sexuale şi i-ar fi pus să practice între ei astfel de acteastăzi, 14:27Eveniment
Compania aeriană românească AnimaWings, aflată în insolvenţă, prelungeşte suspendarea tuturor zborurilor regulate până la data de 31 decembrie 2026 inclusivastăzi, 14:23Economic