Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a declarat marţi, despre anularea achiziţiei avionului Lidar pentru monitorizarea pădurilor, că în acest moment, nu ne permitem să cheltuim aproximativ 20 de milioane de lei, de la bugetul de stat, pentru un avion. Ea a precizat că nu ştie motivul pentru care acesta a fost scos din PNRR.
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a declarat despre achiziţia avionului Lidar că este vorba despre un proiect care face parte din jalonul 167 din PNRR, de aproximativ 42 de milioane de euro, pentru monitorizarea pădurilor.
Intotero a precizat că "pentru senzorul Lidar aerian s-a cheltuit suma de 22 de milioane de lei, decontate prin PNRR".
"Nu ştim motivul pentru care acest avion care s-a dorit a fi achiziţionat a fost scos din PNRR. Am aici un document din interior, de la colegii mei. În acest document nu se spun motivele pentru care cei de la Comisia Europeană au decis ca acest avion să nu mai fie achiziţionat prin PNRR", a precizat ministrul Mediului.
Ea a menţionat că achiziţia avionului a început în anul 2024 iar prima licitaţie a fost în valoare de 72,5 milioane de lei care a fost anulată.
"În aprilie 2025, achiziţia a fost reluată la aproximativ 20 de milioane de lei. În iunie 2025 avionul a fost scos din PNRR, încă nu ştim de ce. Am cerut toate documentele, nu am primit niciun răspuns. Am avut o discuţie şi la MIPE, aşteptăm să primim şi de la dânşii un răspuns. Cu toate acestea procedura a mers mai departe, încă 11 luni. Pe 14 mai 2026, în mandatul fostei conduceri, s-a desemnat un câştigător, o firmă din Bihor, aproximativ 19,9 milioane de lei. S-a desemnat un câştigător fără ca ministerul să aibă bani pentru contract. Mi-a rămas mie pe masă un contract de aproximativ 20 de milioane de lei, fără nicio sursă de finanţare. În consecinţă, am decis să pun această procedură în aşteptare, până găsim o sursă de finanţare. Nu am semnat contractul", a precizat ministrul Mediului.
"În acest moment nu ne permitem să cheltuim aproximativ 20 de milioane de lei, de la bugetul de stat, pentru un avion", a mai spus Intotero, ea arătând că a avut discuţii cu colegii de la Ministerul Apărării şi a constatat că mai sunt şi alte ministere care ar avea nevoie de un avion, care să fie utilizat în scopuri asemănătoare cu cele ale Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor.
"Am cerut realizarea unui comitet de lucru, alături de Ministerul Apărării, Ministerul Agriculturii, de la Ministerul Dezvoltării cei de la Cadastru, Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi se va lua o decizie, pentru că nu este normal ca acest Lidar aerian să rămână undeva prăfuit. Putem să avem inclusiv neplăceri din partea Comisiei Europene. Vom găsi o soluţie, dar nu aşa cum s-a propus, să cheltuim pentru un singur minister această sumă considerabilă din bugetul de stat", a menţionat Natalia Intotero.



























