World Class va deschide încă trei cluburi de fitness în România şi mizează în acest an pe afaceri mai mari cu 30% Economic 14 iun 2018
Alexandrion Group a finalizat achiziţia Halewood. Şase companii noi intră oficial în portofoliul grupului Economic 14 iun 2018
ANAT: În primele patru luni au fost emise peste 1 milion de vouchere de vacanţă, în valoare de 12,5 milioane euro Economic 13 iun 2018
ANRE anunţă modificarea condiţiilor şi regulilor de utilizare a sistemului naţional de transport al gazelor Economic 13 iun 2018
Christian Tour: Unul din cinci turişti îşi cumpără sejurul de vară cu câteva zile înainte de plecare. Grecia este destinaţia favorită Economic 13 iun 2018
Cosmetic Plant estimează o cifră de afaceri de circa 12,2 milioane lei până la finalul acestui an, în creştere cu 10% faţă de 2017 Economic 13 iun 2018
evoMAG: Campionatul Mondial de Fotbal creşte vânzările de televizoare cu peste 30% Economic 13 iun 2018
Aeroportul Otopeni anunţă că încep procedurile de redeschidere a pistei 2. Pot apărea întârzieri la aterizarea şi decolarea unor zboruri Social 12 iun 2018
Canadienii de la CGI deschid primul centru de consultanţă şi dezvoltare în domeniul software din România, unde vor angaja 300 de specialişti Economic 12 iun 2018
Magnatul Yorgen Fenech, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Malta, a fost achitat în cazul uciderii jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia în 2017ieri, 21:14
Constanţa: Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar şi un alt medic de la aceeaşi unitate, anchetaţi pentru luare de mită în formă continuată / Ei sunt acuzaţi că au primit bani sau diverse bunuri de la pacienţi pentru consultaţii sau intervenţii chieri, 14:51
Pentagonul a publicat ghiduri clinice privind screeningul nivelului de testosteron al trupelor, care vor intra în vigoare imediatastăzi, 06:41
Sorana Cîrstea a învins-o pe Diane Parry şi este în turul al treilea la US Open / Următoarea adversară, Paoliniieri, 20:00
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
De la burnout la „vreau să demonstrez că pot”: cine sunt oamenii care au ales 10 zile de stres bun pe Via Transilvanica, în studiul MedLife
JURIDICE.ro şi T.O.M. Communication lansează un parteneriat strategic pentru comunicarea profesioniştilor din domeniul juridic
Reţele Electrice România a lansat o licitaţie de peste 156 de milioane de lei pentru autovehicule cu platformă de lucru la înălţime
Preşedintele Nicuşor Dan, prima participare la şedinţa CSM, din mandat: Eu cred că imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi şi cu răspundere. Avem un deficit de procurori la Secţia specială din cadrul Parchetului generalastăzi, 12:47
Trump, despre o întâlnire cu Putin: „O voi organiza atunci când războiul se va apropia de sfârşit”astăzi, 11:41
Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara/ Primarul spune că nu poate interveni rapid, ca în cazul urşilor, din cauza procedurilor birocratice mai anevoioaseastăzi, 10:47
Roma declară „zonă roşie” de securitate în jurul Colosseumului şi al altor monumente pentru a proteja turiştii de infractoriastăzi, 09:30
Charley Ottley restaurează centrul de vizitare original din Şirnea, primul sat turistic din România: Renaşte din ruine/ „Kings Arms” va fi dedicat Regelui Charles al III-lea pentru „toată dragostea, devotamentul şi sprijinul” acordate României - FOTOastăzi, 11:38
Majoritatea elevilor din New York nu mai au voie să folosească inteligenţa artificială. Primarul Zohran Mamdani impune o interdicţie de un an în acest sensastăzi, 08:30
Reuters: Pe fondul intensificării atacurilor din Marea Neagră, navele adoptă măsuri de apărare improvizate împotriva dronelor - plase, recipiente de apă, anvelopeastăzi, 09:00
Grindeanu: Pentru a face scut în jurul unui condamnat, USR îşi trădează ţara! A trecut o linie a iresponsabilităţii politice pe care niciun partid românesc nu ar trebui să o încalceastăzi, 13:17Știrile zilei
Ingineria Dronelor şi Informatică Aeronautică, program de licenţă în limba engleză, în premieră naţională la Universitatea Politehnică Timişoara astăzi, 13:13Edu News
După aproape douăzeci de ani în echipa naţională a Bosniei şi Herţegovinei, Edin Dzeko îşi va încheia cariera internaţională la începutul lunii octombrieastăzi, 13:11Sport
Călăraşi: Opt persoane, puse sub acuzare după un conflict violent cu macete, cuţite şi bâte pornit de la o dispută pe TikTok între două tabere rivale / Şapte suspecţi au fost propuşi pentru arestare preventivăastăzi, 13:11Eveniment
Nicuşor Dan: Desemnarea premierului, în zilele următoare. Societatea aşteaptă să avem un guvern. Au existat discuţii. Nu am acţionat prea mult, pentru că mulţi parlamentari erau în vacanţă. E momentul să tranşăm problemaastăzi, 12:57Politic Intern
„O ruşine!”. Zelenski este furios după un schimb de focuri între serviciile de spionaj ale Kievuluiastăzi, 12:53Externe
Rompetrol Rafinare continuă programul de modernizare a infrastructurii de stocare din Petromidia, care va creşte cu 20%. Program de reabilitare pentru cinci rezervoare astăzi, 12:51Economic
Preşedintele Nicuşor Dan, prima participare la şedinţa CSM, din mandat: Eu cred că imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi şi cu răspundere. Avem un deficit de procurori la Secţia specială din cadrul Parchetului generalastăzi, 12:47Politic Intern
Persoană înşelată cu peste 600.000 de euro de cinci infractori care i-ar fi propus o afacere prin care să poată deconta o presupusă filă cec emisă de SUA în valoare de 50 de milioane de de dolari/ Percheziţii în Bucureşti şi mai multe oraşeastăzi, 12:45Eveniment
Preşedintele Consiliului European: Trebuie să ne asigurăm că următorul buget pe termen lung va permite Europei să îşi consolideze apărarea, securitatea, să îşi dezvolte competitivitatea şi inovarea şi să construiască o rezilienţă strategică sporităastăzi, 12:20Economic