La o lună de la lansarea primului studiu observaţional desfăşurat pe Via Transilvanica, MedLife prezintă primele observaţii privind profilul participanţilor şi motivele pentru care aceştia au ales să meargă pe jos timp de cel puţin 10 zile.
Primele interviuri arată că decizia de a accepta provocarea are, în multe cazuri, mai puţin de-a face cu aventura şi mai mult cu nevoia de a ieşi dintr-o rutină apăsătoare, din suprasolicitarea profesională, din izolare sau dintr-o etapă dificilă de viaţă.
Interesul pentru proiect a depăşit aşteptările organizatorilor. Obiectivul iniţial de înscrieri a fost atins în primele 24 de ore, iar numărul de locuri a fost suplimentat până la 200. Dintre persoanele înscrise, aproximativ 70 au îndeplinit criteriile pentru participare în studiu şi au început sau urmează să înceapă experienţa de cel puţin 10 zile pe Via Transilvanica.
Primele interviuri calitative conturează şase tipologii de participanţi, având în comun aceeaşi alegere: aceea de a ieşi voluntar din ritmul obişnuit şi de a se confrunta cu o provocare personală.
Paradoxurile stării de bine: de ce aleg provocarea în locul confortului
Paradoxul sensului. Pentru participanţii cu un ritm de viaţă aglomerat şi numeroase roluri şi responsabilităţi, Via Transilvanica devine o ocazie de a simplifica temporar priorităţile. În locul listei de lucruri „de făcut”, rămân mersul, efortul, natura şi următorul obiectiv de parcurs. Pentru această categorie, ieşirea din rutina zilnică este şi o formă de reconectare cu propria stare de bine.
Paradoxul efervescenţei urbane. Cu cât viaţa de zi cu zi este mai aglomerată şi mai conectată, cu atât apare mai puternic nevoia de conexiuni diferite. Pentru unii participanţi, traseul creează un context în care interacţiunile sunt mai naturale, iar conversaţiile se mută dincolo de mediul profesional şi de relaţiile funcţionale de zi cu zi. Provocarea fizică devine astfel şi o experienţă de reconectare socială.
Paradoxul stresului. Unii dintre participanţi aleg provocarea într-un moment în care trec deja prin schimbări importante – despărţire, divorţ, pensionare sau încheierea unei etape profesionale. În loc să evite o nouă sursă de efort, aceştia aleg un obiectiv clar, cu etape şi un parcurs predictibil. Pentru ei, provocarea poate deveni un mod de a-şi testa capacitatea de adaptare şi de a-şi recâştiga încrederea în propriile resurse.
Paradoxul forţei uitate. Pentru o altă categorie, provocarea nu este despre descoperirea unor limite noi, ci despre confirmarea capacităţii de a duce un obiectiv până la capăt. Via Transilvanica oferă un obiectiv concret, măsurabil şi împărţit în etape, iar fiecare zi parcursă devine o dovadă de consecvenţă şi progres.
Paradoxul autocunoaşterii. Există şi participanţi care pornesc la drum din curiozitatea de a afla cum reacţionează propriul organism şi propria stare de bine la un context complet diferit de cel cotidian. Componenta de cercetare a proiectului le permite să transforme această curiozitate într-o experienţă observabilă şi documentată, prin datele colectate înainte, în timpul şi după provocare.
Paradoxul detoxului activ. Pentru unii, desprinderea de muncă, ecrane, notificări şi ritmul urban nu înseamnă lipsa activităţii, ci înlocuirea unui tip de solicitare cu altul. Mersul, natura şi efortul fizic devin un mod de a-şi muta atenţia către lucruri simple şi concrete. Este ceea ce participanţii descriu ca un „stres bun”: o provocare asumată, cu limite clare şi cu sens.
„Am pornit acest parteneriat de la tema sănătăţii prin mişcare, dar ceea ce a început să se contureze din cercetarea sociologică şi, în special, din studiul observaţional desfăşurat pe Via Transilvanica ne-a făcut să privim experienţa mersului pe jos dintr-o perspectivă mult mai largă. Participanţii înscrişi în proiect au poveşti şi motivaţii foarte diferite, dar există un lucru care pare să-i unească: aleg voluntar provocarea. Ies din rutină, renunţă pentru o perioadă la confort şi la o parte dintre stimulii vieţii cotidiene şi acceptă efortul, oboseala, imprevizibilul. Şi aici apare un paradox: într-o viaţă în care vorbim atât de mult despre reducerea stresului, aceşti oameni aleg să se expună unui alt tip de stres – un „stres bun”, asumat, delimitat şi cu sens.
Ştim din cercetarea medicală că organismul are capacitatea de a se adapta la provocări moderate şi controlabile. Vedem foarte clar acest mecanism în cazul mişcării, unde efortul fizic, urmat de recuperare, poate genera adaptări cardiovasculare, metabolice, inflamatorii şi imune. Există cercetări care explorează mecanisme similare şi în zona rezilienţei emoţionale.
De aici şi întrebarea cu adevărat interesantă: ce rămâne după minimum 10 zile de mers pe Via Transilvanica? Este doar starea de bine pe care ţi-o dă o experienţă intensă şi memorabilă sau se întâmplă ceva mai profund? Poate o astfel de provocare să te ajute să depăşeşti anumite blocaje, să îţi redescoperi resursele, să te priveşti diferit şi, de ce nu, să devii mai rezilient, fizic şi emoţional? Pentru noi, acest studiu observaţional pe Via Transilvanica este, în fond, şi despre a înţelege ce ne ajută să trăim mai mult şi mai bine. Pentru că, înainte de a putea face alegeri mai bune pentru sănătatea noastră, avem nevoie să înţelegem ce funcţionează cu adevărat”, a declarat Marina Udroiu, Business Intelligence Lead - MedLife.
Când stresul nu mai este doar ceva de evitat
Într-un context în care stresul este asociat aproape exclusiv cu suprasolicitarea, anxietatea şi lipsa de timp, proiectul MedLife porneşte de la o întrebare diferită: se poate transforma o provocare pe care ne-o asumăm voluntar într-un tip de stres cu un rol diferit pentru corp şi minte?
Studiul observaţional desfăşurat pe Via Transilvanica explorează conceptul de «Good Stress» sau eustres – răspunsul organismului la provocări controlate, suficient de intense pentru a activa mecanismele naturale de adaptare. În acest context, mersul susţinut pe distanţe lungi, în natură, timp de mai multe zile, poate reprezenta un astfel de stimul.
„Faptul că atât de mulţi oameni au răspuns la această provocare într-un timp atât de scurt ne spune ceva important despre felul în care trăim astăzi. Mulţi dintre participanţi nu caută doar o pauză, ci o ruptură reală de ritmul care îi defineşte zi de zi şi un challenge care să îi scoată din zona de confort. Aici apare şi una dintre întrebările centrale ale proiectului nostru: ce se întâmplă atunci când, în locul stresului cronic care ne consumă, alegem voluntar o provocare concretă, cu un început, un parcurs şi un scop? Prin acest studiu ne propunem să evaluăm dacă şi în ce măsură efortul fizic susţinut, natura, ieşirea din mediul familiar şi motivaţia personală pot activa mecanismele de adaptare ale organismului şi pot transforma o provocare fizică într-o experienţă cu efecte benefice asupra stării de bine şi sănătăţii”, a declarat Ina Bădărău Ilie, Head of Communications, MedLife Group.
Studiul observaţional MedLife se desfăşoară în perioada august–septembrie 2026. Persoanele înrolate în proiect beneficiază gratuit de analize medicale şi evaluări ale stării fizice şi emoţionale înainte şi după parcurgerea traseului. Pe parcursul experienţei sunt explorate, de asemenea, motivaţiile, provocările, emoţiile, revelaţiile şi transformările personale trăite de participanţi.
La final, datele colectate vor fi analizate anonim de echipa medicală MedLife pentru a evalua modul în care mersul pe jos pe distanţe lungi, desfăşurat într-un cadru natural, poate influenţa sănătatea fizică şi emoţională.
Medikatv.ro
